PayPoint, filiala locală a unei instituții de plată britanice, încasează de luna aceasta și facturile emise de furnizorul de energie electrică CEZ Vânzare. PayPoint are o rețea de 6.000 de puncte de acceptare, instalate în magazine.

“În vederea efectuării plăților pentru CEZ Vânzare, consumatorii se pot prezenta cu factura de energie electrică la unul din numeroasele puncte de plată PayPoint, unde vânzătorul se va ocupa de scanarea codului de bare și încasarea în numerar a banilor”, spun reprezentanții PayPoint. Prin puncte PayPoint pot fi plătite în numerar facturi emise de principalii furnizori de utilități, de companiile de telefonie sau bănci.