Apple se va bucura și în 2011 de succesul pe care l-a cunoscut cu iPad, în condițiile în care circa 50 de milioane de tablete PC se vor vinde anul acesta, din care două treimi vor fi iPad-uri, conform datelor publicate joi de compania de cercetare IDC, citate de Cnet.
Compania americana a pierdut din cota de piață pe care o avea anul trecut, pe măsură ce competitorii și-au livrat produsele în magazine. Dacă în toamnă Apple avea o cotă de piață de 90%, în ultimul trimestru al anului a scăzut la 73%, însă analiștii sunt optimiști că firma lui Steve Jobs va reuși să apere acest prag.
Coreenii de la Samsung sunt principalii competitori ai Apple, cu modelul Galaxy Tab, care a ajuns deja la a doua versiune. Samsung avea la finele anului 2010 o cotă de piață de 17%.
Conform datelor IDC, 18 milioane de tablete au fost livrate în 2010 la nivel mondial, o piață inexistentă în 2009. Apple a vândut 15 milioanbe de iPad-uri, practic fiecare exemplar scos de pe linia de producție. Cele mai multe livrări au fost făcute în SUA, Europa de Vest și Asia (fără Japonia), conform datelor companiei de cercetare.
Pentru anul 2011, pe lângă rivalitatea consacrată de la Samsung, competiția se arată mai intensă din partea unor companii ca Motorola și BlackBerry, cu modelele Xoom, respectiv BlackBerry PlayBook.
Un al segment al pieței IT cu o creștere explozivă a fost cel al lecturatoarelor electronice (e-reader), cu un avans de 325% față de anul precedent. Aproape 13 milioane de cititoare electronice au fost vândute anul trecut, din care 6 milioane doar în ultimele trei luni. Kindle, de la Amazon deține supremația, cu o cotă de piață de 48%.