PD nu este de acord cu alte modificari aduse Statutului minoritatilor nationale, in afara celor deja negociate cu UDMR, a declarat, ieri, intr-o conferinta de presa, vicepresedintele PD, Cezar Preda. El a mentionat ca PD este de acord cu “absolut toate prevederile care exista in legislatia actuala privind minoritatile, precum si cu chestiunile care, mai mult pe forma, au suferit modificari”. “Ne-am oprit acolo unde se cerea acel Consiliu care sa aiba drept de veto, cu care PD nu a fost de acord. Lucrurile raman, din punctul nostru de vedere, asa”, a subliniat Preda. “Avem obligatia sa elaboram acest statut, asa cum ne-am angajat in campania electorala, insa nu avem obligatia sa elaboram un Statut care nu este constitutional sau care nu este in favoarea majoritatii”, a mai afirmat Preda. Mediafax