Liderul senatorilor PDL, Cristian Rădulescu, a declarat ieri, după ședința în care Senatul nu a reușit să decidă reexaminarea în regim de urgență a Legii pensiilor, că aceasta este o primă etapă din procesul de obstrucție pe care opoziția îl va face, cu intenția vădită de a tergiversa adoptarea. El a remarcat că toată ședința Senatului s-a consumat pe probleme procedurale, inclusiv pe cererea făcută în numele grupului PDL ca procedura de dezbatere în Senat a cererii de reexaminare să fie atât de rapidă pe cât presupune simplitatea cererii de reexaminare. Senatorul democrat-liberal a arătat că, față de cererea șefului statului, și anume exprimarea unui punct de vedere dacă femeile să se pensioneze mai devreme, la 63 de ani, decizia poate fi luată foarte rapid, în condițiile în care grupurile parlamentare care susțin Guvernul și-au formulat de mult o poziție pozitivă.
Politică
PD-L afirmă că opoziția obstrucționează legea pensiilor
Liderul senatorilor PDL, Cristian Rădulescu, a declarat ieri, după ședința în care Senatul nu a reușit să decidă reexaminarea în regim de urgență a Legii pensiilor, că aceasta este o primă etapă din procesul de obstrucție pe care opoziția îl va face, cu intenția vădită de a tergiversa adoptarea.