Negocierile dintre PD-L si PSD pe marginea programului de guvernare au continuat si ieri, insa, in paralel, democrat-liberalii au contactat si PNL pentru a vedea in ce conditii ar putea primi sprijinul parlamentar al acestora din urma.
Surse din cele doua partide au precizat ca liberalii au fost contactati de o parte din liderii PD-L care le-ar fi propus, initial, continuarea negocierilor si o “cooptare la guvernare”, lasandu-i pe liberali sa inteleaga ca nu au ajuns la o intelegere clara cu PSD pentru formarea noului guvern. Potrivit surselor citate, discutiile cu PD-L au continuat si dupa ce PD-L si PSD au anuntat oficial ca vor forma viitorul guvern, dar ca in ultimele zile, unora dintre lideri li s-au propus diverse variante de colaborare, intre care o sustinere parlamentara in cazul in care PD-L va ramane minoritar in Parlament. Discutiile pentru formarea guvernului au continuat insa ieri intre PD-L si PSD. Mircea Geoana, seful PSD, va deveni presedinte al Senatului si al doilea om in Consiliul Suprem de Aparare a Tarii (CSAT), dua ce cele doua parti au acceptat modificarea legii CSAT. In actuala lege de organizare a CSAT seful statului indeplineste functia de presedinte al CSAT, in timp ce functia de vicepresedinte revine premierului. In privinta ministerelor, PSD si PD-L au stabilit modalitatea de impartire a ministerelor, pe principiul “perechilor de portofolii”, partidul care opteaza pentru unul dintre cele doua ministere din pachet nemaiavand dreptul sa il solicite si pe celalalt. Astfel, partidul care decide sa preia Ministerul de Interne va trebui sa renunte la Ministerul de Justitie. Ministerul de Finante merge la pachet cu Ministerul Economiei, iar Transporturile cu Agricultura. Pe acelasi principiu, Ministerul Mediului merge la pachet cu Ministerul Dezvoltarii Regionale. Alte pachete includ Ministerul de Externe si pe cel al Apararii, Ministerul Sanatatii cu cel al Educatiei.Politică
PD-L continua cu PSD, dar curteaza si PNL
Negocierile dintre PD-L si PSD pe marginea programului de guvernare au continuat si ieri, insa, in paralel, democrat-liberalii au contactat si PNL pentru a vedea in ce conditii ar putea primi sprijinul parlamentar al acestora din urma.