Grupul PPE-DE din Parlamentul European nu a putut sprijini raportul final al comisiei temporare care a anchetat activitatile CIA in state membre UE, din cauza lipsei de dovezi care sa sustina acuzatiile privind comiterea unor infractiuni de catre statele membre. Grupul PPE-DE a precizat insa ca se opune tuturor activitatilor ilegale si in special extradarilor extraordinare ale unor persoane care sunt supuse torturii. “Comisia temporara a descoperit foarte putine dovezi care sa sprijine lista lunga de acuzatii si presupuneri, referitoare la infractiuni comise de state membre, care au fost adoptate drept fapte in raportul de astazi. Prin urmare, nu am avut alta alternativa decat sa votam impotriva raportului”, a declarat purtatorul de cuvant al grupului, eurodeputatul Jas Gawronski. “Nu putem tolera activitati ilegale sau extradarea persoanelor pentru a fi torturate. Prin urmare, am sprijinit scopul acestei investigatii de un an, insa dupa ce am citit raportul intocmit am ajuns la concluzia ca ancheta a esuat. Este deprimant, totusi, sa vezi ca s-a permis ca speculatiile si presupunerile sa umple locul care trebuia ocupat de fapte”, a comentat Jas Gawronski, europarlamentar in cadrul grupului popular.
Politică externă
PE a respins raportul privind activitatile CIA in UE
Grupul PPE-DE din Parlamentul European nu a putut sprijini raportul final al comisiei temporare care a anchetat activitatile CIA in state membre UE, din cauza lipsei de dovezi care sa sustina acuzatiile privind comiterea unor infractiuni de catre statele membre