Comisia Europeană (CE) ar trebui să declanșeze fără întârziere proceduri de infringement împotriva statelor membre care nu au deschis competiției rețelele de cale ferată, între care se află și România, potrivit unei rezoluții adoptate de Parlamentul European (PE). În această situație se găsesc 22 de state comunitare, inclusiv România, dar și țări importante ca Franța, Germania, Italia sau Spania, se arată într-un comunicat al PE. Directivele care ar fi trebuit să ofere companiilor feroviare posibilitatea de a concura prin asigurarea accesului egal la infrastructură. Reglementările prevedeau ca operatorii infrastructurii feroviare să devină independenți și ar fi trebuit transpuse în legislația națională a țărilor membre ale Uniunii Europene (UE) până în 2003.