pe creștetul nostru crescu o altă lume.
singurătatea de când s-a dus n-a mai țipat n-a mai urlat nici nu a mai dat cu pumnul în dușmanii de ieri aceștia nu mai există era prea multă lume acolo
mult prea multă îți povesteam odată cum am murit eu și moartea aceea mică și firavă mă ținea de mână și-mi spunea povești
“va fi bine”zicea “doamna mea, nu mai plângeți” ce muzici frumoase și mă gândeam că nu voi mai cunoaște drumul că mă voi rătăci precum fetița din poveste care lasă firimituri de pâine în urma ei să nu uite drumul spre casă…cumpărasem o mască venețiană si tare mă mai uitam la ea visam la acea seară pierdută între chipuri necunoscute pe străduțe mici înguste …
sunt încă tînără frumoasă pândind tinerețea s-o prind de mijloc și să dansez cu ea în picioarele goale o polcă desfrânată
mă aștepta de multă vreme alesesem viața mea precum un spectacol ce se derula în atâtea acte câte doream eu. nu se repetau zilele atât de viu prezentul o nesfârșită vară senină îmi picura pe frunte imaginea lui la malul mării în patul nostru atât de mare în lumini albastre beam acea licoare nemaîntâlnită
gustul de absint
gustul de absint ne învăluia pe întuneric același geamăt același suflet două rânduri de aripi și ne înălțam
noapte de noapte zburam fără nici o rană fără nici o pată ca un om liber nu mă întreb nimic nici nu mai am vreme mă irită oamenii aceia cu zâmbete împrumutate fără rost fără noimă cu vocile lor stridente cu răutățile lor adânc înfipte în carne
nu m-am schimbat nu
am ramas aceeasi doar anii mei
au trecut prea repede
fără vanități și fără adolescentă
el este adolescența mea mă crește cu totul îmi aduce drumul apoi vine cu geanta lui pe umeri drept semeț trăgând un fum de țigară cu miros de cireșe
“mereu mă voi intoarce” privire lipită direct pe fața mea norii se deschid iar și trăiesc
îmi tremură mâinile și stiu… într-o supunere totală vocea lui îmi strigă “trezește-te”… iar și iar până la epuizare.
mă întreb ce fac oamenii fără aripi… cum se descurcă oare …
cum trăiesc ce fericire mai mare poate fi ca atunci când cu aripile desfăcute în zborul tău liber atingi și muntele și piscul atingi cu mâinile înroșite de ger și de iubire pământul simți apa limpede din largul mării și plânsul ia locul râsului și cafeaua asta uite cum a devenit mai bună baută din aceeași ceașcă în fața unei lumânări aprinse cu miros de mosc
te privesc, tiberiu
poate că e și asta un fel de a-ți cere iertare pentru libertatea primită o parte din zăpada din noi rămâne acolo nu se va topi niciodată ei si ce un alt om de zapada îi ia locul celuilalt nu mai am vreme de pierdut
până și hârtia de scris se termină mai repede iată mi-am început alt manuscris viața e alcatuită din atât de multe amintiri o fotografie veche pe o cămilă, un ruj roșu cumpărat la 30 de ani
o pereche de mănuși negre de la bunica un mesaj scris pe un șervețel apoi vine prezentul
cum înveți să te simți bine așa cum ești cum înveți să nu pui întrebări să nu mai faci planuri să fii atât de senin de împăcat în iubirea ta încât ai doar o singură destinație: el.
sinagoga de lângă casă. întâlnesc mereu același câine privire blândă, înțelegătoare se bucură când mă vede
și eu e atât de ușor să împarți cu celălalt iubirea să nu-ți mai fie rușine să privești în față să fii mereu în timpul lui în pasul lui în mintea lui visele noastre au devenit suveniruri pe care ni le dăruim în fiecare zi la fiecare drum la fiecare călătorie…
ne e dor mereu unul de celălalt și nu-s decât două ierni trecute
carnea din mine îi vorbește de parcă am fi două lucruri separate mi-e o poftă atât de adâncă să respir să pipăi să mușc
ascunsă printre cuvintele lui
vorbim mă trezesc devreme și vorbim noaptea târziu vorbim pe doamnească vorbim apoi vorbim când facem poze vorbim pe plajă la 2 mai vorbim în intimitatea patului nostru vorbim la telefon vorbim în poeme vorbim de toate trupul meu a deschis ochii și m-a sedus cu tinerețea reinventată de el se joacă uneori în părul meu “ești frumoasă” zice, cu parul ca regina din saba pare că m-a așteptat pe mine a văzut lumea tocmai să mi-o povestească mie
aștept trenul care îl aduce la mine și iar vorbim e lume oamenii călătoresc în susul și în josul pamântului unul moțăie altul zâmbește o doamnă cu fetița se joaca pe culoar
nu mai e intuneric suntem ca doi copaci uitati de vreme închid ochii se aude un pescăruș flămând întorc privirea iubesc pescărușii sunt liberi si iar la 2 mai pe dâmbovița sau la malul dunării aceeași forfotă aceeași fericire cu el alaturi
ochii bărbatului s-au mutat pe după-amiezile și nopțile mele pe carnea mea pe orașul meu și nu ne mai pierdem identitatea în sfârșit știm cine suntem ei da, mă încăpățânez să-mi trăiesc clipa așa cum știu eu fără să explic nimănui nimic nu mai trișez știu în jur oamenii au rămas aceeași nimeni nu vine la tine poștașul nu sună de două ori telefonul e mort demult nu-mi mai pasă nu mai am vreme
tristan și isolda îsi duc povestea la capăt cerneala se prelinge căpătînd forme ciudate pe foaia albă se joacă cuvintele zboară din peniță țopăie precum un mic ieduț în lumina soarelui de fericire…poate e mai cinstit să dai cu banul și să afli “cap ești fericit/pajură ai pierdut” poate că multe întrebări au rămas fără răspuns în fața destinului nu mai zici nimic îl privești doar cum trecea prin fața unei livezi cu vișini – acolo pe straduta de la dobrogeanu și vrei să-i faci o fotografie să oprești totul în loc cum să-i spui că ai înhățat fericirea
și nu mai vrei să-i dai drumul …
aștept în subsuoara lui dimineața priveam năvoadele pescarilor la vama veche și el uimit de atâta răsărit își afunda chipul în părul meu…și gol înainta încet spre mare..
în jurul nostru liniștea era cu noi buzele mele murmurau ceva indescifrabil cerul cu apa se împreunară și țipă a sete a uimire valul îmi atingea picioarele și înveți
că fericirea e acolo în tine te vede prin ochean vine ți se așează în poală și așteaptă
Să vorbim în șoaptă să nu deranjăm îngerii
ai adormit, tiberiu,
ai adormit în brațele mele stau nemișcată așa fericită ascult cum bate vântul…
ANGELA BACIU – poet, publicist, membru in U.S.R. – filiala Iasi, autor a 14 carti de poezie si publicistica, pregatire universitara si postuniversitara in drept si comunicare, in prezent consilier/promotor cultural, prezenta in peste 20 de antologii si dictionare, nenumarate premii nationale si internationale, de doua ori premiul USR – filiala Bacau (pentru poezie) si filiala Iasi (pentru publicistica), poezia sa a fost tradusa in franceza, engleza, ceha, maghiara, slovaca, spaniola; fondatoarea a numeroase proiecte pentru copii si tineri si a unor evenimente caritabile;
– referinte critice: Laurentiu ULICI, Radu G.TEPOSU, George VULTURESCU, Dumitru MATALA, Nicolae BREBAN, Gellu DORIAN, Liviu GRASOIU, A.I.BRUMARU, Ion ROTARU, Constantin TRANDAFIR, Toader BUCULEI, Emilian MARCU, Valentin TALPALARU, Ion CHIRIC, Ion MILOS, Christian W.SCHENK, Mihai CIMPOI, Theodor CODREANU, Dan MANUCA, Al.HUSAR, Mircea PETEAN, Cezar IVANESCU s.a.
– colaborator permanent la numeroase reviste literare scrise si on line din tara si strainatate
.