Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, nu a primit, marți seară, numărul necesar de voturi în plenul Parlamentului European pentru ocuparea postului de la Curtea Europeană de Conturi, candidatura sa fiind respinsă.
Votul a avut loc marți seară la Strasbourg, fiind secret.
Au fost înregistrate 294 de voturi “împotrivă” și 269 de voturi “pentru”.
Orban primise aviz negativ din partea Comisiei de Control Bugetar a PE pe 26 septembrie.
Votul din plenul PE este decisiv în privința ocupării de către Orban a postului de la Curtea Europeană de Conturi din Luxemburg, în condițiile în care avizul Comisiei de Control Bugetar era consultativ.