Parlamentul European (PE) a adoptat o serie de reguli mai stricte privind activitatea bancilor din statele comunitare, printre acestea aflandu-se si infiintarea unor comisii de supraveghere a bancilor transnationale, pentru a impiedica o noua criza a sistemului financiar, conform Reuters.

Noile reguli vor intra in vigoare la sfarsitul anului urmator.

“Este in mod cert un prim pas, un raspuns la criza financiara, dar nu va fi suficient”, a declarat parlamentarul austriac Othmar Karas, care a sustinut masura in PE.

Conform reglementarilor, bancile vor trebui sa retina 5% din valoarea instrumentelor financiare garantate pe care le emit si vand. De asemenea, sumele imprumutate de banci au fost limitate.

De asemenea, noile reglementari limiteaza la 25% capacitatea de expunere a unei banci, din fonduri proprii, catre un singur client sau grup de clienti, dar nu mai mult de 150 de milioane de euro.