Rar carte care să se potrivească mai bine cu momentul prin carte trecem – apropierea Paștelui – cu tot ce înseamnă el, sacrificarea lui Isus și bucuria reînvierii sale, eveniment sărbătorit de toți creștinii lumii.
Bill O’Reilly și Martin Dugard spun povestea răstignirii lui Isus*), așa cum n-a mai fost spusă vreodată. Autori ai unor cărți de mare răsunet, între care „Asasinatului lui Kennedy” și „Asasinatul lui Lincoln”, volume care s-au vândut în milioane de exemplare, cei doi, afirmă editura la traducerea în românește, „și-au propus să sintetizeze cea mai mare tragedie a lumii creștine: viața lui Iisus, fiul Domnului, până la moartea pe cruce, după umilințe și chinuri înfricoșătoare. Autorii descriu fără zorzoane, nu doar cum a murit Iisus, ci și cum a trăit, pentru că mulți uită că nu doar torturarea și ridicarea pe cruce au semnificație, ci și viața plină de pilde și învățăminte a celui care va reforma total felul de a gândi a miliarde de oameni. Pentru aceasta, cei doi autori au sintetizat toate informațiile despre viața Mântuitorului, folosind nu doar surse evanghelice neotestamentare și, uneori, apocrife, ci și informații din istoricii romani, evrei sau greci, care dovedesc existența istorică a lui Hristos și dau detalii despre misiunea acestuia și modul în care s-a sacrificat pentru a și-o îndeplini. O carte tragică al cărei subiect, sunt de părere toți creștinii, ne privește pe toți. Căci este vorba nu doar despre sacrificiul Fiului Omului pentru a-i absolvi pe oameni de păcate, ci și despre resurecția lui, semn că moartea nu este începutul sfârșitului, ci sfârșitul începutului.”
Cartea este un amestec de istorie romană și iudaică din vremea lui Isus, extrem de convingătoare, cu detalii despre obiceiuri, îmrăcăminte, hrană, legi, armată, conducători, fie ei religioși sau laici, inclusiv împărații Romei. Urmărește pas cu pas viața lui Hristos, de la naștere la răstignire, fără a intra în dogmă. Explică, întocmai ca un manual. Iată, de pildă, câteva fragmente:
Iisus a devenit o victimă a propriei celebrități, iar cu fiecare zi care trece, viața lui este pusă tot mai mult în pericol.
Mulți galileeni cred că Iisus este Hristosul – regele pământean uns care îi va izgoni pe romani și va conduce poporul ca rege al evreilor, așa cum a făcut David cu o mie de ani înainte. De aceea, autoritățile romane îl urmăresc cu și mai mare asiduitate pe Iisus. Căci, conform legii romane, un individ care se pretinde rege este vinovat de rebeliune contra împăratului, o crimă care se pedepsește cu răstignirea. Știind acest lucru, Iisus are grijă să nu se mai proclame în mod public ca fiind Hristos.
Administratorul șef peste evreii din Galileea, Irod Antipa, nu crede că nazarineanul este Hristos ci, în schimb, reîncarnarea lui Ioan Botezătorul. Ca și cum Antipa ar fi bântuit de profetul mort ca pedeapsă pentru că ordonase asasinarea lui. Antipa se plânge deschis de Iisus și de necazurile pe care acesta le-ar putea genera.
Iar tetrarhul este pregătit din nou ca să recurgă la măsuri extreme pentru a rezolva problema Iisus.
Însă Pilat din Pont și Antipa nu au trecut încă la acțiune. Deocamdată Iisus s-a dovedit un om pașnic. În afară de acel unic incident cu zarafii din Templu, nimic din ce a făcut Iisus nu îi amenință direct pe ei sau modul lor de viață. Iisus n-a sugerat nici măcar o dată ca populația din Galileea să se revolte împotriva Romei. Și nici nu le-a spus numeroșilor participanți la predicile sale că este regele evreilor. Ca atare, guvernatorul roman al Iudeei și administratorul evreu al Galileei se mulțumesc să-1 supravegheze pe Iisus de la distanță.
Nu la fel procedează autoritățile religioase. Conduși de marele preot al Templului, Caiafa, rabinii îl socotesc pe Iisus un pericol clar și foarte prezent. Caiafa și-a strâns averea și puterea cu ajutorul taxelor impuse de Templu, din profitul zarafilor și din concesiunile Templului pentru mieii de sacrificiu. Familia lui are, de asemenea, ferme în afara Ierusalimului, așa că în cazul lui Caiafa e miza mult mai mare decât niște învățături religioase.
La fel cum un revoluționar înarmat reprezintă o amenințare militară pentru Roma, învățăturile lui Iisus reprezintă o amenințare pentru autoritatea spirituală a saducheilor, fariseilor și restul de învățători și scribi din Templu. Acești autoproclamați oameni ai Domnului au întocmit un plan detaliat pentru gestionarea problemei: o arestare discretă, urmată de o execuție rapidă.
Numai că liderii religioși ar fi socotiți impuri dacă l-ar omorî pe nazarinean cu sânge rece. Nu pot plăti pe cineva ca să-1 înjunghie cu sabia sau să-1 sugrume în somn. Nu, fariseii trebuie să joace după reguli, iar asta înseamnă ca Iisus să fie executat pentru că a încălcat public legea religioasă.
În căutarea unei asemenea ofense, o echipă selecționată de farisei și scribi călătorește acum din Ierusalim în Galileea ca să-1 studieze pe Iisus în persoană. Sunt cu toții oameni bine instruiți în textul Scripturii. Ei sunt cei mai bine plasați ca să vâneze greșelile nazarineanului.
Sau cel puțin așa cred liderii religioși.
Lucrurile merg prost de la început. Fariseii și saducheii sunt permanent frustrați, deoarece Iisus se dovedește un rival spiritual și intelectual ca nimeni înaintea lui. În ciuda eforturilor de slăbire a prestigiului lui Iisus prin interogarea sa publică, nazarineanul îi înfrânge cu fiecare ocazie, iar popularitatea lui continuă să crească. Oamenii din Galileea încep să monitorizeze călătoriile lui Iisus cu atât de mare atenție, încât ajung să anticipeze încotro se duce și i-o iau înainte ca să-1 aștepte. Poveștile despre Iisus care transformă apa în vin, care îi vindecă pe ologi și pe orbi au electrizat întreaga regiune astfel încât devenise un lucru obișnuit ca toți cei suferinzi să îl caute, chiar dacă asta înseamnă să fie cărați pe brațe kilometri întregi în așteptarea apariției lui. Înșiși fariseii sunt martori la un eveniment uimitor, când Iisus pare să vindece de sabat mâna grav afectată a unui om, un act pe care fariseii îl condamnă prompt și public drept o încălcare a legii religioase.
Iisus se dovedește un intelectual de rasă folosind logica și cuvintele Sfântei Scripturi pentru a le contracara argumentele.
– Nu e nimic ilegal, le reamintește lor trimișilor Templului, în a face bine.
Iar ca situația să fie și mai grea pentru clerici, Iisus se pricepe să-i uimească pe țăranii din Galileea prin aparente acțiuni supranaturale. Fariseii aud acum că, la începutul primăverii, a transformat doi pești și cinci pâini într-un festin, hrănind cinci mii de oameni în munți, în apropiere de Betsaida. Și mai fantastică este relatarea că Iisus, zice-se, ar fi readus la viață o fată moartă din Capernaum. În fine, cel mai uluitor eveniment dintre toate: discipolii lui Iisus pretind că l-au văzut mergând pe apele Mării Galileei în toiul unei furtuni violente.
Fariseii refuză să creadă poveștile, chiar dacă au fost ei înșiși martori oculari la inexplicabila acțiune de vindecare. Cu toate astea, un număr tot mai mare de martori mărturisesc tuturor despre aceste pela’oth, olholh și mophethim. În greaca din Evanghelii, aceste cuvinte ebraice se vor traduce ulterior cu termenii dunameis, semăa și lerata – putere (sau forță), semne și minuni. Oamenii simpli, vorbitori de aramaică, din Galileea, preferă un singur termen care să descrie acțiunile lui Iisus: nes?
Fariseii cred în miracole, dar nu și în Iisus. De-a lungul istoriei orale a evreilor, de la Moise la Iov și Estera, Dumnezeu se dezvăluie prin astfel de acțiuni. Două secole mai târziu, când fariseii vor pune pe hârtie, în sfârșit, istoria orală a evreilor, Talmudul se va umple cu povești despre miracolele lui Dumnezeu.
Dar fariseii sunt siguri că Iisus nu este Dumnezeu. Este un agitator, un fals învățător, un șarlatan periculos. În loc de un palat ceresc, Iisus ocupă o încăpere din simpla casă țărănească a discipolului său Petru. În mod cert, aceasta nu poate fi divinitatea supremă cu contemplarea căreia fariseii și-au ocupat întreaga viață.
Situația îi deranjează enorm pe farisei. Iisus le subminează autoritatea. Dacă mișcării generate de el i se va permite să înflorească, va ajunge să le distrugă modul lor de viață și să le fure averile și privilegiile. Iar ei nu pot permite ca așa ceva să se petreacă. Și asta deoarece, oricât ar declara fariseii că îl iubesc pe Dumnezeu, cei mai mulți dintre ei sunt niște oameni aroganți și autosuficienți, care își iubesc statutul social mai mult decât orice sistem de credințe religioase.
Este un statut de care preoții Templului se bucură de aproape șase secole. În sânul poporului evreu a existat un gol de putere încă din vremurile captivității babiloniene, când a fost răsturnat de pe tron ultimul rege cu adevărat evreu. Clerici precum fariseii au umplut acel vid interpretând cu strictețe legile lui Moise. Și-au câștigat respectul poporului evreu adăugând sute de porunci și interdicții listei originale de zece porunci a lui Moise, apoi transmițând aceste comandamente prin intermediul unei istorii orale cunoscute sub numele de Tradiția Bătrânilor.
Mai nimeni nu pune la îndoială aceste legi și cu atât mai puțin țăranii needucați din Galileea. Însă acum Iisus, prin acțiunile și învățăturile lui, a demonstrat că o mare parte din aceste porunci sunt absurde, iar comportamentul fariseilor și saducheilor este și mai absurd.
Cam așa este întreaga scriere a lui Bill O’Reilly și Martin Dugard. Sursele scrierii sunt nu doar istoricii vremii (citați o mulțime), ci și cele patru Evanghelii, din care însă au lăsat deoparte părțile despre care cred că nu s-a întâmplat. De pildă, au remarcat criticii celor doi autori, nu puțini, Isus n-ar fi spus, pe cruce fiind, „Tată, iartă-i că nu știu ce fac”. N-ar fi fost, fizic, posibil, susține Bill O’Reilly. Pe o cruce mori sufocat, de-abia poți respira. Credem că Isus a spus asta, dar nu credem că a spus-o pe cruce, pentru că nimeni nu l-ar fi auzit. Oamenii, mai spunea Bill O’Reilly într-un interviu, au dreptul să ia Biblia literal, dar el, ca istoric, a încercat să fie exact din punct de vedere istoric. El nu spune nicăieri în carte că Isus a fost Fiul lui Dumnezeu, pentru că n-a vrut ca istoria sa să fie una religioasă.
Cel mai important lucru pe care l-a aflat scriind această carte a fost că Isus din Nazaret a devenit cel mai faimos om care a trăit vreodată, deși n-avea niciun fel de infrastructură – nici guvern, nici expert în relații publice, nici bani.
*) Bill O’Reilly & Martin Dugard – Asasinatul lui Isus. O istorie. Editura RAO. Traducere din engleză de Bogdan Nicolae Marchidanu