New York, 1940. Oona, fiica în vârstă de 15 ani a lui Eugene O’Neill, dramaturgul premiat Nobel, alcoolic și depresiv, care s-a îndepărtat total de urmașa sa, își petrece zilele într-o speluncă, Stork Club, în compania unor fete de miliardari și a tânărului Truman Capote. Într-o seară îl întâlnește pe Jerry Salinger, un tânăr de 21 de ani care cochetează cu scrisul și care se îndrăgostește de ea instantaneu. Urmează un lungă idilă pasionată, fără relații sexuale. Oona are „același caracter încăpățânat, neascultător, liber și insuportabil” ca al tatălui ei. Dar după câteva luni viața îi separă definitiv pe cei doi – Jerry e chemat sub arme și pleacă pe frontul din Europa, participă la debarcarea din Normandia, scrie nuvele când mai apucă, acestea îi apar în reviste newyorkeze, îl cunoaște, printre alții, pe Ernest Hemingway, pe care îl admiră. „Într-o bună zi, oricărui scriitor trebuie să i se sfâșie inima”, îi spune acesta, „cu cât mai devreme cu atât mai bine, altfel nu e decât un șarlatan. Este nevoie de o iubire originală și complet ratată, care să-i folosească scriitorului ca revelator. Pe urmă îi trebuie o nevastă binevoitoare, care să nu-l lase să se distrugă.” Oona, pe de altă parte, se duce la Hollywood să urmeze o carieră în cinematografie. La care renunță îndată ce-l întâlnește pe Charlie Chaplin, în plină glorie. Cei doi se îndrăgostesc nebunește și se căsătoresc în 1943. Ea are 18 ani, el – 54. Oona renunță la carieră, îi va face lui Chaplin opt copii!

Încercând să explice retragerea lui Salinger din viața publică în anul 1953, Frédéric Beigbeder imaginează o poveste de dragoste sortită eșecului între romancierul emblematic al Americii, J.D. Salinger și Oona, fiica unui dramaturg nu mai puțin celebru, Eugene O’Neill*. Oona și Jerry nu-și vor mai intersecta drumurile niciodată, chiar dacă vor încerca să mai afle ce face celălalt.
O poveste bine documentată, bine scrisă, bine tradusă. Un amestec de ficțiune și istorie reală, în care însuși autorul intervine de mai multe ori: imaginează scrisori disperate ale lui Salinger către Oona, pe care moștenitorii ei n-au vrut niciodată să le facă publice; a fost pe punctul să intre în casa din New Hampshire în care Salinger trăia ca un pustnic (voia să-i ia un interviu pentru televiziunea franceză și să facă un reportaj – era în mai 2007, cu trei ani înaintea morții scriitorului); i-a întâlnit pe Oona Chaplin și Truman Capote la Verbier, în noaptea anului nou 1980 – pe când avea 15 ani. Contează mai puțin dacă aceste întâlniri sunt reale sau imaginare. Durerea din dragoste, susține Frédéric Beigbeder, l-a însoțit pe Salinger toată viața, care s-a agățat de chipul Oonei pentru a uita ororile războiului.

Probabil cea mai bună care al lui Frédéric Beigbeder – densă, melancolică, tandră, romantică.

*) Frédéric Beigbeder – Oona & Salinger. Editura Trei. Traducere din franceză de Doru Mareș și Gabriela Riegler