Horia Moldovan, născut la Sibiu în 1978, licențiat al Facultății de Arhitectură din cadrul Universității de arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, cu un masterat în conservarea monumentelor istorice, și-a luat doctoratul în 2008 și este arhitect practicant și cadru didactic în cadrul Departamentului de Istoria și Teoria Arhitecturii și Conservarea Patrimoniului Construit din cadrul UAUIM. Cartea de față*) este revizuirea și completarea tezei de doctorat și rezultat al unei cercetări îndelungate și a obținut luna trecută Premiul la secțiunea carte de arhitectură la Anuala de Arhitectură 2013.
Johann Schlatter, 1808-1865, numit și „arhitectul mânăstiresc”, și-a desfășurat activitatea în Țara Românească pe parcursul a mai bine de două decenii, între 1843 și 1865, s-a bucurat de considerația contemporanilor și de încrederea autorităților laice și religioase. Volumul prezintă arhitectura valahă a primei părți a secolului al XIX-lea prin prisma activității elvețianului Johann Schlatter , profund implicat în complexul proces de modernizare. Schlatter sosea în Țara Românească într-o perioadă în care, în arhitectură, suprapunerea împrumuturilor occidentale pe fondul autohton ajunsese prea puțin să se concretizeze în realizări coerente stilistic.
În paralel cu implicarea în unele dintre cele mai însemnate proiecte publice (Grădina Kiseleff, Universitatea și Teatrul Național din București etc.), în 1844, la sugestia lui Vladimir Blaremberg, conducerea intervențiilor asupra construcțiilor mănăstirilor medievale din Țara Românească îi era încredințată lui Schlatter, acesta fiind numit „arhitect mânăstiresc”. Până spre 1865, Schlatter s-a ocupat de câteva zeci de ansambluri monastice și biserici: Tismana, Bistrița, Arnota, Dealu, Cozia, Negoești, Snagov, Mitropolia din Târgoviște sau cea din București, Antim, Radu-Vodă etc.
Cartea lui Horia Molodvan, cum spune prefațatoarea prof. dr. arh. Anca Brătuleanu, „este una dintre acele monografii de arhitectură care luminează o epocă prea ades neglijată. Autorul ne prezintă arhitectura lui Johann Schlatter pornind de la caietul său de schițe – găsit de autor în biblioteca unei universități americane -, de la imensul material documentar aflat în arhivele româneștiși de la atenta analiză a arhitecturii din epoca și zonele în care a trăit și activat acesta. Opera lui Schlatter este extrem de diversă și neașteptat de vastă: de la clădiri noi, completări și intervenții asupra unor ansambluri existente, până la ceea ce numim astăzi restaurare. Or tocmai această ultimă categorie de lucrări i-a făcut proasta reputație care persistă și astăzi. Și care este din cauza faptului că intervențiile sale nu au fost privite în contextul orientărilor europene ale epocii… Cartea este un prim instrument îndreptat spre cunoașterea obiectivă și reconsiderarea operei lui Jiohann Schlatter.”
Volumul dispune de o foarte bogată iconografie, de un index extrem de util al arhitecților perioadei, de texte – introducerea și concluziile – în limba germană. Un volum care deschide căi de cercetare și merită din plin să fie considerat un eveniment editorial.
*) Horia Moldovan – Johann Schlatter. Cultură occidentală și arhitectură românească (1831-1866), Editura Simetria. Prefață de prof. dr.arh. Anca Brătuleanu