Parintii nu se nu se mai recunosc in copiii care vin de la scoala cu alte lectii invatate decat pe vremea socialismului-stiintific.
Acesti parinti stiu mai bine decat autorii programelor, manualelor sau reformelor scolare ce le trebuie copiilor lor, de aceea li se asociaza cand e vorba sa iasa in strada pentru a protesata impotriva unor examene considerate inutile si obositoare.
acoala a fost pentru multi dintre noi un mijloc de a parveni la o pozitie sociala confortabila.
Din fundul tarii si din varful muntilor s-a revarsat, manata de la spate de parinti ambitiosi, o masa de invatacei fara vocatie, tarati prin scoala de obligativitatea invatamantului si de mirajul facultatilor.
Insa cu totii invatau pe-atunci dupa un singur manual. Toata stiinta noastra de carte se limita la o singura carte pe marginea careia nu-ti erau permise prea multe variatiuni.
La examanele de facultate se punea mare pret pe memorarea cu exactitate a sute de pagini pe care trebuia sa le debitezi la virgula si punct. Romanii erau pe-atunci oamenii Cartii.
Daca nu stiai manualul, erai un nimeni si puteai sa-ti iei gandul ca vei mai face si o facultate dupa aceea.
De aceea, pentru multi dintre parintii actualilor elevi este de neinteles cum ai putea sa inveti la alegere.
Unde si cand pe lume elevii au avut de ales materia de invatat, se intreaba acesti parinti?
Sistemul sovietic de invatamant, bazat pe poemul pedagogic si pe repetatul in cor, a produs, pe scara industriala, oamenii care au citit o singura carte si care nu vor intelege in ruptul capului de ce ar putea fi nevoit cineva sa citeasca si altceva decat cartea scolara.
Nu intamplator oamenii-unei-singure-carti sunt aparatorii vehementi ai invatamantului obligatoriu confundat cu militaria.
Ei fac lobby pentru un manual unic, scris de un singur colectiv redactional si cer un vataf pentru supervizarea textelor din cartile scolare, oricine ar fi acesta. Iar vatafii nu lipsesc.
Ceasurile au stat pe loc pentru acesti adulti. Ele arata, in continuare, ora Moscovei.
Tinerii nu mai citesc, astazi, o singura carte, pentru ca aceasta se poate (si ne poate) insela. Ei nu mai vor un singur profesor si un singur examen.
Ei pretind experiente pedagogice cat mai variate si o cat mai deasa si exacta cernere a valorii si poftei de invat. Vor ceva mai mult decat sa invete. Vor sa invete sa si gandeasca.
Ar fi, probabil, ceva mai bine pentru toata lumea daca parintii si pedagogii cu apucaturi parintesti s-ar apuca, umar la umar cu copiii lor, sa citeasca manualele scolare.
Ar vedea ca mai au multe de invatat, chiar daca, la vremea lor, tocisera manualul unic si-l stiau pe de rost.
Acest articol apare in Ziarul de duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar