Capitalul social al companiei de comert cu produse petroliere Petrolexportimport Bucuresti (PEI) va fi redus cu 4,4 miliarde de lei ca urmare a unei hotarari a consiului de administratie. Compania detinea de mai multi ani un pachet de 6,7% din actiunile proprii, care vor fi anulate din cauza expirarii termenului prevazut de lege in care societatea putea vinde aceste actiuni. Petrolexportimport este cotata la Bursa, unde actiunile au urcat cu 30% doar in ultimele doua zile dupa publicarea rezultatelor financiare preliminate pe anul trecut. Actiunile PEI, cele mai scumpe de la Bursa s-au tranzactionat ieri la 663.000 de lei. Compania a raportat pentru anul trecut o dublare a cifrei de afaceri care a ajuns la 1.460 miliarde de lei si o crestere chiar mai mare a profitului pana la 63,8 miliarde de lei. Brokerii de la Bursa spun ca anularea actiunilor detinute de PEI ar putea avea un impact pozitiv asupra actiunilor companiei.