“Pictori peisagisti in gradina Palatului Cotroceni” (ianuarie-februarie 2006) este o expozitie care reuneste noua artisti din generatii diferite, invitati de pictorul Dan Palade la Atelierul de Creatie, editia a IV-a, organizat anul trecut la Muzeul National Cotroceni.
Gradina, ca subiect plastic insoteste istoria artei si a lumii. Fiecare tara, religie, comunitate etnica, civilizatie, si-a avut propriile gradini, spatii adeseori alegorice, sugerand puritate sau dimpotriva pacat, ordine sau haos, liniste ori violenta. Gradina este prin definitie un spatiu pe care se cultiva ceva: arbori, plante, legume. Gradina implica ordinea si totusi echilibrul ei este fragil, dezordinea pandeste in calmul aparent al vegetatiei, gata oricand sa sparga tiparele, sa triumfe asupra pretentiilor oranduitoare ale omului. Peisajul autonom este o aparitie oarecum tarzie in istoria culturii europene, desi existenta sa ca pictura de fundal este foarte veche. In decursul secolelor, pictura peisajului a cunoscut forme diferite, ce s-au transformat in adevarate retete plastice. Decorative si agreabile sau dramatice, tulburatoare, peisajele sunt amprentele memoriei vizuale, evoca fertil un sentiment al naturii ori constientizeaza legatura intre aceasta si privitorul care o contempla si reproduce artistic.
Pictura de peisaj implica o comunicare sufleteasca cu natura, iar un atelier de creatie, un plein-air merge oarecum impotriva curentului, propunand o revenire de la munca in laboratorul atelierelor, la contactul direct cu motivul plastic. Este invocata emotia ca motor al creatiei. La Cotroceni, spatiul este privilegiat. Palatul, construit de Regele Carol si resedinta a Regelui Ferdinand, restaurat in anii 80, este o sinteza arhitectonica interesanta, in care predomina stilul brancovenesc. Kuo Hsi sau poate Hokusai spunea odata ca “exista peisaje prin care poti calatori, pe care le poti privi indelung, altele prin care poti vagabonda si altele, in saarsit, in care poti locui”…Un spirit claustrofobic il invaluie insa pe vizitator la Cotroceni. Nu este un spatiu in care sa poti calatori, vagabonda sau locui. Functia sa oficiala, interdictiile diverse il fac intr-un fel inaccesibil. Pare dificila apropierea cu sufletul de Cotroceni. Si totusi, fiecare in felul sau, cei noua pictori au deschis porti nevazute spre inima gradinii palatului. La Vitalie Butescu, Bogdan Pietris, Andrei Marinescu elementul scenografic predomina. Gradina exista ca accesoriu al palatului, ce domina compozitia in forme grele, bine definite (Butescu) sau nostalgic mondene (Pietris). La Silvia Cambir linia este in alerta, pictorita mizeaza pe spontaneitatea trairii plastice in fata naturii, ce palpita in desenul sigur al artistei. Marilena Murariu accentueaza in pictura sa dominata de tonuri violete o detasare in mister a locului. Bogdan Vladuta, cu picturalitate, opteaza pentru peisajul ca fragment de natura, ce poate fi de aici sau de pretutindeni. Tot asa, Gabriel Catrinescu sugereaza poetic un colt de gradina. La Simion Craciun natura ordonata pare sa domine arhitectonicul, in lucrari de atmosfera. Iar Cornel Dumitriu se foloseste de o lumina acida pentru a realiza o osmoza intre formele vegetale si arhitectonice.