Aparent, viața monahală de zi cu zi de la Mănăstirea Frăsinei nu se deosebește cu nimic de viața monahilor trăitori în alte mănăstiri ortodoxe din țară. Cu toate acestea, o anume amprentă – generată de interdicția ca aici să pătrundă femeile – îi conferă mănăstirii un statut de unicat în spațiul ortodox românesc.
Sunt diferite încercările vremilor acestea de cele ale veacurilor trecute? În bună măsură, da. O întâlnire cu starețul Mănăstirii Frăsinei și un pelerinaj în mijlocul obștii sale monahale îți va confirma că trăim într-o lume în schimbare. Este o dinamică vizibilă până și în aceste locuri, aparent mai izolate de lume. Încă de la intrarea pe poarta Mănăstirii Frăsinei, pelerinul, cât ar fi el de absent, tot își privește telefonul mobil: ai sau nu mai ai semnal? Ei bine, semnal de telefon mobil nu este mai deloc în incinta propriu-zisă a mănăstirii, dar asta nu înseamnă că tulburările acestei lumi nu pătrund. Om adus de spate, care se mișcă greu, dar cu o voce incredibil de vie și de fermă, arhimandritul Neonil Ștefan conduce obștea monahală din anul 1961. Este probabil unul dintre cei mai longevivi stareți de mănăstire din țară. Recunoașterea aceasta se datorează și spiritului său practic. Mănăstirea Frăsinei a ajuns astăzi la o înflorire nicicând avută. Cei care-l cunosc spun că este un tradiționalist care altoiește rigoarea legilor lăsate de Sfântul Calinic cu blândețea și înțelepciunea dobândite prin rugă. Inițial îngrijorător de mic, numărul călugărilor și al fraților a ajuns astăzi la 50, ca și jumătatea de veac de când păstorește Părintele Neonil. Această oază de isihie este întreținută însă cu mari nevoințe, rareori vizibile pelerinului.
Scump la vorbă, starețul mărturisește că este nemulțumit de invazia lumescului, din ce în ce mai brutală. Oamenii nu mai respectă ca pe vremuri legământul Sf. Calinic – unii din neștiință, alții din nesimțire. Astfel, nu departe de poarta mănăstiri, așadar în interiorul arealului vegheat de legământ, există drumuri forestiere destul de frecventate și de bărbați și de femei. Chiar dacă femeile nu intră în incinta propriu-zisă a mănăstirii, starețul este nemulțumit de “stilul” lipsit de respect față de cele sfinte al unora dintre cei care ajung aici. Sunt turiști mânați mai degrabă de curiozitate decât de credință. Este, evident, o oportunitate pentru a-i catehiza, eventual, a-i schimba. Dar aceasta se petrece cu înzecite eforturi din partea monahilor.
…După prima sa vizită în acest loc binecuvântat, Sf. Calinic adresează o scrisoare Ministrului Crețulescu căruia îi destăinuie planurile sale: “În anul 1857 găsirăm aici în districtul Vâlcea, plaiul Cozii, o biserică de zid, cu o chilie împrejur, situată în loc retras sub numele de schitul Frăsinei. Poziția locului acestui schit mă mișcă foarte mult, de a forma noi și a urma un proiect ce tinde la un act de religiozitate”. Fondată chiar la începutul secolului al XVIII-lea, după un veac și jumătate, adică în 1859, grație Sf. Calinic Mănăstirea Frăsinei începe să capete o nouă înfățișare prin construirea unei alte biserici înconjurată ca o cetate de un corp de chilii. Fiind episcop al Râmnicului, Sf. Calinic își urmărește proiectul cu consecvență. Ridică în apropierea vechii biserici – astăzi paraclis al cimitirului – un nou așezământ mult mai mare. Simbolic, noua biserică de la Frăsinei este situată pe un deal aflat la poalele muntelui Căpățânei (Golgota) – precum se numește și colina pe care a fost răstignit Iisus…
Fiindcă același ierarh era deja ctitor al catedralei episcopale de la Râmnicu Vâlcea, pictată de Gheorghe Tattarescu, acesta a solicitat serviciile marelui pictor și pentru Frăsinei. Din păcate, în pofida relației de prietenie pe care o avea cu Sf. Calinic, Gheorghe Tattarescu a refuzat, întrucât era angajat în alte lucrări. La recomandarea sa, pictura de la Frăsinei a fost făcută de pictorul ardelean Mișu Pop. Pictura este realizată între anii 1860 și 1863. Biserica este sfințită în 12 mai 1863, având hramul Adormirea Maicii Domnului.
Dar schimbarea fundamentală abia urma să vină. Planul Sf. Calinic era acela de a instaura aici regulile aspre existente la Sfântul Munte Athos. Pentru aceasta, starețul Acachie a fost înlocuit cu un fost ucenic al Cuviosului Calinic (pe când acesta era stareț la Mănăstirea Cernica) – este vorba despre Policarp Nisipeanu, care a fost chemat special de la Sfântul Munte împreună cu încă doi ucenici de-ai săi numiți Lavrentie și Silvestru. Aceștia aduc regula slujbelor de noapte, obicei athonit care s-a păstrat neîntrerupt până astăzi. Dar regula aceasta mai exista în câteva locuri din Țările Române. Ceea ce a instaurat Sf. Calinic este însă o regulă suplimentară – de asemeni athonită – și mai aspră: interdicția ca pe teritoriul mănăstirii să pătrundă femeile!…
Pentru a nu exista interpretări tendențioase, una dintre cele mai autentice explicații în duh ortodox ale acestei interdicții a fost dată de cunoscutul ieromonah Ghelasie Gheorghe, trăitor în această mănăstire până de curând. Acesta raportează totul la icoana Maicii Domnului: și Muntele Athos, și Micul Athos carpatin, Mănăstirea Frăsinei, sunt adevărate grădini ale Maicii Domnului. Aici trebuie să se șteargă amintirea păcatului căderii din Rai…
Astfel, Sf. Calinic pune o “piatră de legământ” la doi kilometri mai jos de mănăstire pentru ca interdicția să fie vizibilă și respectată – lucru care s-a petrecut, iată, de peste un veac. Piatra de legământ a fost plasată la vedere pe drumul care duce spre mănăstire, acolo unde astăzi este un pod și o nouă construcție, alături de o mică biserică destinată în special femeilor care nu au acces mai departe. Pe piatră era scris cu litere chirilice întregul legământ. Astăzi piatra a fost înlocuită cu o inscripție la fel de vizibilă, iar piatra a fost transportată la casa memorială a Sf. Calinic. Tradiția susține că această casă a fost construită înaintea bisericii, iar ierarhul ar fi locuit aici pe timpul cât a durat noua construcție. Pe de altă parte, în același loc unde începe interdicția Sf. Calinic, monahii de la Frăsinei au construit o mică biserică unde are acces toată lumea. Tot aici coboară prin rotație câțiva dintre monahii frăsineni tocmai pentru a oferi ajutor și sfat duhovnicesc persoanelor de sex feminin care nu au acces la mănăstire.
…Glumind, părintele stareț își amintește de ziua în care a fost tuns în monahism. Nașul său de călugărie i-a spus: “Acum călugăr te-ai făcut, să vedem când o să te faci om de treabă!”. Istorioara aceasta este plină de miez: nu toți cei ajunși la viața monahală au și vocație pentru asta. Tunderea în călugărie este abia un început de drum – calea spre sfințenie -, și nu o poliță de asigurare. Căci există și numeroși credincioși mireni mai aproape de viața îmbunătățită decât unii călugări.
Dar statutul aparte conferit de legământul Sf. Calinic aduce obligații în plus. Probabil că Frăsineiul este Athosul românesc numai în măsura în care este susținut de ruga celor ce locuiesc aici. Apoi – arată starețul -, nu înseamnă că la Mănăstirea Frăsinei ar avea cineva ceva cu femeile. Dovada este la îndemână: monahii o preaslăvesc în mod special pe Sfânta Fecioară, iar hramul bisericii mari este tocmai acela al Adormirii Maicii Domnului. Da, legământul există. Pare și chiar este dur. Tradiția locului păstrează memoria câtorva femei care, nerespectând legământul Sfântului Calinic, au sărăcit, nu și-au mai găsit liniștea, s-au îmbolnăvit…
Legământ
“Acest sfânt locaș s-a clădit din temelie spre a fi chinovie de părinți monahi și fiindcă din partea femeiască putea să aducă vreun scandal monahilor viețuitori de acolo, de aceea sub grea legătură s-a oprit de la acest loc să mai treacă înainte, sub nici un chip, parte femeiască. Iar cele ce vor îndrăzni a trece să fie sub blestem și toate nenorocirile să vie asupra lor, precum sărăcia, gârbovia și tot felul de pedepse, și iarăși celor ce vor păzi această hotărâre să aibă blagoslovenia lui Dumnezeu și a smereniei noastre și să vină asupra lor tot fericitul bine.”
Calinic, episcopul Râmnicului Noului Severin,
17 ian. 1867
Statutul de unicat în România și raritate în întreg monahismului creștin îi aduce Mănăstirii Frăsinei o notorietate internațională. Nenumărate scrisori, din ce în ce mai mulți străini care o vizitează zilnic. Românii plecați la muncă în străinătate trimit zeci de scrisori săptămânal spre a fi ajutați de ruga monahilor frăsineni. Personalități de seamă ajung în acest loc iubit de Dumnezeu și de sfinții săi. Unii sunt doar în trecere, alții rămân pentru o viață. Este locul unde a hotărât să se dedice vieții monahale cunoscutul actor Dragoș Pâslaru, astăzi părintele Valerian. După mai mulți ani de nevoință în această mănăstire, părintele Valerian s-a retras acum la Schitul Pătrunsa.
În rest, este o viață de mănăstire firească, pe care, cu siguranță, doar cel care și-o asumă ca monah poate s-o înțeleagă deplin. Cum creștinismul ortodox este plin de paradoxuri, singura mănăstire românescă unde femeilor le este interzis accesul este ridicată în apropierea unui sat care, încă dinaintea acestei interdicții, se numește Muereasca…