Reprezentanții Ministerului Transporturilor susțin că se gândesc să penalizeze constructorii de la autostrada Arad-Timișoara (35 km) și de la centura Arad (12 km) după ce au aflat că lucrările vor fi finalizate în 2012, cu un an mai târziu față de termenul inițial.

Valoarea lucrărilor pentru cele două proiecte este de aproximativ 160 milioane euro. “Suntem în întârziere cu aceste lucrări din cauza proiectanților și, de asemenea, organizarea de șantier a durat foarte mult. Contractul a fost semnat la sfârșitul lui 2008 – începutul lui 2009 și va fi finalizat la începutul anului 2012”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) Eusebiu Pistru, care spune că în prezent toate contractele sunt verificate în vederea penalizării companiilor care generează întârzieri.

Întârzieri sunt și în cazul autostrăzii București-Ploiești, care a fost realizată în proporție de 60% și pentru finalizarea căreia MTI mai are nevoie de 100 de milioane de euro. În acest an MTI va licita patru tronsoane de autostradă de pe Coridorul IV paneuropean, respectiv Nădlac-Arad, Timișoara-Lugoj, Lugoj-Deva și Orăștie-Sibiu, investiții de aproximativ 670 milioane de euro cu termen de finalizare de trei ani. În același timp, ministerul intenționează ca anul viitor să scoată din nou la licitație construirea tronsonului de autostradă Comarnic-Brașov, în regim de concesiune, după ce în luna aprilie câștigătorii licitației, consorțiul Vinci-Aktor, au renunțat la contractul în valoare de 1,5 mld. euro. Pistru a mai spus că MTI vrea să dezvolte rețeaua de transport intermodal, astfel încât acest sector să genereze 140.000 de locuri de muncă până în 2020 și să contribuie la PIB cu 10 miliarde de euro.