Salariile mici din țară îi determină pe piloții români să își caute locuri de muncă în străinătate, acolo unde un comandant poate câștiga lunar și 10.000 de euro, iar un pilot începător circa 3.000 de euro.

“Profesia de pilot este foarte ase­mă­nătoare cu cea de medic în România. Ca și medicii, piloții români cu experiență plea­că să lu­creze în străinătate pe salarii mult mai mari. Dacă în medicină exodul a început în urmă cu câțiva ani, în aviație cred că a început de anul trecut”, a declarat Adrian Marinescu, directorul general al Școlii Superioare de Aviație Civilă (SSAC).

În ultimii 12 ani de pe băncile Școlii Superioare de Aviație Civilă au ieșit peste 350 de români calificați pentru meseria de pilot de avion comercial, din care câteva zeci lucrează pentru ope­ratori aerieni din străinătate.

Daniel Tokici, 54 de ani, pilot de avion și instructor la SSAC, susține că după șase ani de experiență ca pilot în țară a plecat în Canada, unde salariile piloților și ale instructorilor nu se compară cu cele primite în România. Astfel că dacă un instructor de zbor de la Școala Superioară de Aviație primește lunar în jur de 3.000 de lei (1.000 $), în Canada câștigă 3.000 de dolari pe lună.

“Am colegi care sunt piloți de avion în Dallas sau Arizona și care nu vor să se mai întoarcă în țară. Eu m-am întors pentru a-mi relua calificările”, a spus Tokici.