Alături de industrie, agricultura a fost sectorul economic al cărui succes a contribuit în mod semnificativ la creșterea economică de 3,5% înregistrată de România în anul 2013, cu afaceri de peste 18 miliarde de euro și o contribuție de 7% la Produsul Intern Brut.
Prognoza de creștere economică a României pentru 2013 a fost depășită cu aproximativ 1,5 procente, în mare măsură datorită condițiilor meteorologice favorabile creșterii din agricultură. Totuși această creștere rămâne apă de ploaie pentru dezvoltarea sectorului agricol dacă nu depășim logica sezonieră în favoarea unei abordări strategice în domeniul agriculturii.
O strategie serioasă de dezvoltare pe termen lung a sectorului agricol ar trebui să se bazeze pe asigurarea a două condiții primordiale pentru fermierii din România, fie că sunt persoane fizice sau companii: accesul la surse de finanțare și accesul la infrastructura fizică necesară desfășurării activității, inclusiv prin dezvoltarea unui sistem integrat și funcțional de irigații.
Sistemele de irigații – infrastructură necesară pentru dezvoltarea agriculturii pe termen lung
Până la sfârșitul anului 2010 costurile operaționale ale livrării apei în sistemele de irigații au fost finanțate de către stat. După anul 2011, strategia investițiilor în sectorul irigațiilor a atribuit responsabilitatea asigurării unui sistem de irigații funcțional către fermieri. Acest transfer de responsabilitate a fost acompaniat de instrumente de finanțare (finanțare integrală sau co-finanțare) puse la dispoziția fermierilor care doresc să beneficieze de irigații fie pe cont propriu, fie în asociații – cu mai multe șanse de reușită și mult mai eficient.
Astfel, în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) fermierii pot accesa Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) în vederea implementării sistemelor de irigații prin intermediul a două măsuri: Măsura 125, submăsura 125-a1 pentru „Irigații și alte lucrări de îmbunătățiri funciare” și Măsura 121 pentru „Modernizarea exploatațiilor agricole”.
O evoluție pozitivă a situației sistemului de irigații se întrevede pentru perioada următoare. Dacă în PNDR 2007 – 2013 alocarea inițială pentru infrastructura secundară de irigații a fost de 60 milioane de euro, pentru perioada 2014 – 2020 PNDR își propune reabilitarea acesteia și extinderea suprafeței irigate prin alocarea unei sume de 371 milioane de euro pentru Organizațiie Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (OUAI-urile) care au preluat infrastructura secundară de irigații. De asemenea, în luna august 2013 Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) a obținut licența de furnizare a energiei electrice, valabilă pe o perioadă de 2 ani. În calitate de furnizor de energie electrică, ANIF va putea să cumpere energie electrică direct de la producători și să o furnizeze către OUAI-uri, ceea ce ar putea duce la o scădere de preț semnificativă.
Aceste evoluții creează premizele unui cadru stimulativ pentru construirea unor sisteme de irigații locale, cu participarea fermierilor și asociațiilor de fermieri. Însă, implicarea statului în dezvoltarea proiectelor mari, de anvergură regională și națională este esențială atât din punct de vedere financiar, cât, mai ales, din punct de vedere al motivațiilor și perspectivelor de natură strategică. Iar o soluție în acest sens este dezvoltarea unor proiecte de irigații în parteneriat public privat (PPP).
PPP – o posibilă soluție pentru dezvoltarea strategică a infrastructurii de irigații
Încă din anul 2011 Canalul Siret – Bărăgan a fost inclus pe lista proiectelor ce urmau să se deruleze potrivit regulilor acestui tip de parteneriat.
Există însă o neconcordanță între prevederile ultimei variante a legii privind PPP (cea trimisă spre promulgare și retrimisă în Parlament pentru reexaminare) și modelul de business care ar caracteriza un proiect de construcție al unui sistem de irigații. Potrivit acestei ultime variante a legii privind PPP, posibilitatea încheierii unui PPP se aplică exclusiv proiectelor în cazul cărora veniturile care urmează să fie obținute din utilizarea bunului/bunurilor sau serviciului public ce formează obiectul proiectului sunt generate, în totalitate sau în majoritate, prin plăți efectuate de către partenerul public sau de către alte entități publice în beneficiul partenerului public. Cu alte cuvinte, PPP nu se aplică proiectelor în care totalitatea sau majoritatea veniturilor sunt obținute din încasarea de tarife colectate de la utilizatorii bunului/bunurilor sau serviciului public ce formează obiectul proiectului, cum este cazul proiectelor de irigații.
Varianta finală a legii care ar urma să fie retransmisă spre promulgare sau normele metodologice ale acesteia ar trebui să clarifice dacă proiectele care sunt eficiente din punct de vedere economic, în sensul că majoritatea veniturilor ar putea fi obținute de la utilizatorii finali ai lucrării (spre exemplu din taxele de utilizarea apei pentru irigații, din eventuale taxe încasate de la proprietarii de mijloace de transport de marfă pe apă) pot face obiectul noii legi în cazul în care tariful de utilizare perceput utilizatorilor finali ar fi colectat de partenerul public. Soluția ar fi ca tariful colectat să fie distribuit mai departe către partenerul privat astfel încât să fie respectată cerința ca veniturile proiectului să fie „generate, în totalitate sau în majoritate, prin plăți efectuate de către partenerul public sau de către alte entități publice în beneficiul partenerului public”. În acest context, menționăm că potrivit art. 56 și următoarele din Legea nr. 138/2004 a îmbunătățirilor funciare, Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare este autoritatea publică care încasează de la beneficiari tariful pentru de utilizarea apei pentru irigații.
În consecință, deși guvernul își dorește dezvoltarea sistemului de irigații inclusiv prin proiecte tip PPP prin noua lege, în forma ei actuală, în lipsa clarificărilor menționate mai sus, acest lucru va fi destul de greu de îndeplinit, în special pentru proiecte mari de tipul canalului Siret – Bărăgan.