Kosei Miya s-a nascut in 1937 la Tokio. A studiat literatura, arta si istoria, etnologia, economia si sociologia, este eseist si autor de lucrari documentare. In 1965 descopera Romania si mai ales Maramuresul, caruia ii consacra albumul de fotografii omonim, aparut de curand la Editura Humanitas si lansat in prezenta autorului.
– Apartineti unei culturi cu totul diferite de cea a Maramuresului. Ce iubiti la aceasta din urma cultura, pentru ca ati afirmat ca din iubire ati facut tot ce ati facut in Maramures?
– Intotdeauna m-am gandit ca acolo, in Maramures, din punct de vedere spiritual, taranul are ceva dintr-un filosof, are chiar o filosofie speciala, pe care nu o poti descoperi decat traind alaturi de el – si nu o perioada scurta de timp, ci pe termen lung, asa cum am facut eu. Fiindca majoritatea drumurilor mele in strainatate, de aproape 30 de ani, duc in Maramures.
– Cand si in ce imprejurari ati facut cunostinta cu acest loc?
– S-ar putea sa fie adevarat ca destinul ne conduce viata. In Maramures am ajuns la capatul unui traseu ciudat, a carui finalitate ar fi trebuit sa fie Parisul. In 1965 ma aflam la Moscova, unde ma invitase un prieten care traia acolo. I-am spus ca peste cateva zile aveam de gand sa ma intorc in Japonia. aâ¬oIn nici un cazaâ¬?, mi-a spus el si a insistat sa-mi continuu calatoria spre Vest, via Scandinavia sau prin Europa de Est. S-a oferit sa-mi cumpere si biletul de tren. Am acceptat, fiindca pe vremea aceea nu prea avea ce sa ma tina legat de casa. M-am hotarat asadar sa vizitez intreaga Europa. Prietenul mi-a dat un bilet de tren, via Kiev, pana la Iasi si, in felul acesta, am pasit pentru prima oara in Romania. Cucerit de caracterul oamenilor si vrajit, efectiv, de frumusetile naturii din aceasta tara, am zabovit in Romania vreme de trei luni, desi eu, initial, nu rezervasem acestei tari decat o scurta etapa tranzitorie in drumul meu spre Paris. Romanii sunt, in general, foarte mandri de locul in care s-au nascut. Dar majoritatea m-au sfatuit sa vizitez neaparat si Maramuresul. aâ¬oAcolo puteti vedea intreaga Romanie, cu obiceiurile si traditiile ei aproape intacteaâ¬?. ai astel am ajuns in Maramures.
– Cum vi s-a parut el atunci, la acea prima vizita?
– Ca si acum. Nu numai aerul, mai tare decat la campie, e altfel in acest tinut inconjurat din trei parti de munte, totul e diferit de alte zone prin care am umblat. ai totusi, atunci, la acea prima descindere a mea, am avut o ciudata senzatie de ceva deja-vu. Era intocmai ca zona rurala din nord-estul Japoniei mele natale, din urma cu 50 de ani.
– Au ceva in comun oamenii din nord-estul Japoniei cu locuitorii Maramuresului?
– Mie personal imi par si astazi aproape identici. Parca aceiasi oameni trebaluiesc in gospodariile lor. Pana si casele au ceva in comun – constructii de lemn, multe acoperite cu paie (la noi, vestitul si traditionalul yane aâ¬â acel acoperis de paie sau stuf). Fetele oamenilor sunt la fel de destinse si expresive; intuiesti in privirile lor aceeasi predispozitie spre veselie: un paradis pierdut pentru captivii erei industriale. Cativa ani am venit sistematic in Maramures. Imi procurasem carti si, cu cat citeam mai mult, cu atat imi dadeam seama ca Maramuresul este o zona unica nu doar in Romania, ci si in Europa. Maramuresenii de care imi aminteam erau mai ales acei tarani care ma intampinasera atat de familiar de fiecare data si in mijlocul carora ma integrasem atat de bine.
– Timp de 30 de ani, ati realizat fotografiile reunite acum in albumul aâ¬oMaramuresaâ¬o. De ce v-ati hotarat atat de greu sa le publicati?
– Fericirea de care va vorbeam adineauri nu a durat mult. Peste putina vreme, a venit la conducere Nicolae Ceausescu si, incetul cu incetul, activitatea mea de cercetare folclorica si etnografica a inceput sa intampine tot felul de piedici, de sicane. Aveam oficial permisiunea sa cercetez oieritul si folclorul local. Ei bine, desi aceste domenii erau departe de a intra in categoria aâ¬oinformatiilor sensibileaâ¬?, eram privit deseori cu suspiciune, si nu putini au fost cei care au insinuat ca, de fapt, as fi spion. In aceste conditii, nu-mi puteam imagina ca voi ajunge sa realizez vreodata un asemenea album. Situatia politica era de asa natura incat nu mi-am pus problema lui decat dupa 1989, cand a cazut regimul comunist.
– Ati cutreierat multe locuri extrem de interesante, si totusi v-a fascinat in mod special acest colt de spiritualitate romaneasca. Valoric vorbind, ce loc ocupa sau ar trebui sa ocupe Maramuresul in Europa?
– Am fost intr-adevar in nenumarate alte tari, dar, pentru mine, Maramuresul se afla pe primul loc in topul preferintelor. Pentru mine, Maramuresul este centrul lumii, spatiul mirific al arhetipurilor.
– Fotografiile reproduse in album au mai fost expuse si altundeva in lume?
– Cu cativa ani in urma, am prezentat niste mostre celor de la Centrul Georges Pompidou. Au fost foarte incantati si mi-au oferit imediat spatiu pentru deschiderea unei expozitii. Ceea ce am si facut. Din pacate, organizarea a fost, trebuie s-o spun, absolut defectuoasa, in ciuda faptului ca au colaborat cativa importanti etnologi si folcloristi, reuniti intr-o echipa special alcatuita pentru acest eveniment.
– Este cunoscuta cultura romaneasca in Japonia?
– Incet-incet, incepe sa fie. De exemplu, acum eu traduc doua lucrari, una a lui Mircea Eliade, a doua aâ¬â un roman al lui Liviu Rebreanu. Japonezii incep sa cunoasca Romania. Din pacate, situatia culturii in tara mea nu este roza deloc. Cultura a intrat pe o panta descendenta. Conteaza televizorul si calculatorul. Propriii mei studenti sunt atat de ignoranti, incat deseori ii numesc aâ¬ostupidentsaâ¬?. E descurajant, dar asta-i realitatea.
– Va mai urma ceva dupa albumul aâ¬oMaramuresaâ¬o?
– Adun in prezent intre coperti fotografii realizate de mine in Delta Dunarii. Cred ca lucrarea va aparea anul viitor, tot la Editura Humanitas. Nu intamplator va fi lansata anul viitor, fiindca in 2002 se aniverseaza un secol de relatii culturale romano-japoneze. ai tot pentru aceasta sarbatoare, pregatesc o carte despre Romania. Albumele acestea sunt cutiile cu amintiri ale unui om din Orientul Indepartat care a ajuns in Romania printr-o simpla intamplare. As vrea ca romanii sa stie acest lucru.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar