Trepte ale Timpului – sau cuantificate funcție de Timp – de unde și pasiunea pentru istorie, pentru SF, pentru filosofie, pentru teologie, pentru fenomenologia religiilor în cazul unora dintre semeni.
* “Ca într-o judecată, comunismul a cântărit timpul nostru și l-a găsit ușor, fiindcă greutatea veșniciei lipsea” (Andrei Scrima, “Ortodoxia și încercarea comunismului”, 2008, p.181)
* Există “pasaje”, variante, intersecții, lifturi, prilejuri prin care se poate “câștiga” Timp așa cum ai lua un taxi… Așa este, personajele care conduc cu viteză, uneori periculoasă, prin propria viață dobândesc și avantaje în raport cu Timpul – desigur, riscând enorm.
* Cum se raportau la Timp genii de talia unui Iorga sau unui Napoleon a căror incredibilă putere de memorizare, de citire rapidă etc. au devenit legendare? Dar Eminescu?
* Unii dintre noi ne construim o adevărată platoșă de Timp – după modelul cavalerilor medievali. Suntem încotoșmănați într-o alură retro ori, dimpotrivă, futuristă iluzionându-ne că astfel facem față mai eficace prezentului. Ca și cum ai purta papion în timp ce ești în bătaia soarelui și a vântoaselor deșertului. Tot astfel stăruința în anumite modalități de racordare la un Timp defunct ori inadecvat Prezentului devine balast, ba chiar capcană fatală.
* A naviga prin viață ca pe o mare învolburată, cu multiple feluri de Timp. A ști să te ferești de cei care folosesc Timpul (timpii) drept armă. Ori care vor să te facă sclav pe nava propriilor lor iluzii.
* Părintele Scrima: “timp fără nici o deschidere spre veșnicie” (p. 168).
* A fi saturnian (adică bine marcat astrologic de planeta Saturn) de nuanță blândă, adică: înțelegând, conștientizându-mi condiția. Exemplu: saturnianul este predispus să întârzie în tot ceea ce face. Prin conștientizare rezultă non-întârzieri (sau, în fine, le mai atenuezi), decurg plieri și un plus de abilitate pe o anume situație, sunt îmblânzite șocurile. Este de preferat ploaia abundentă comparativ cu tornada. Viața saturnianului dar și a oricărui muritor nu este lipsită de tornade de timp – dar acestea pot fi previzionate, gestionate cu oarecare coerență.
* Se tot vorbește în domeniile economice, politice, în știința comunicării etc despre necesitatea de a fi proactiv. Câți dintre noi reușim să fim proactivi în raport cu Timpul ce ni s-a dat?
* Furtul de identitate, furtul “de Timp ce ni s-a dat”, de karmă(?) – vezi suprapunerile curioase de destin. Magie și jocuri ale sorții…
* Părintele Scrima:”Gustul concret al veșniciei, astfel precum doar Biserica creștină îl are, trebuie adus din nou în istorie, pentru a o reînsufleți” (p. 181).
* Dacă simțurile taleinterioare vor fi deblocate vei percepe, printre altele, aventurile și speciile de Timp în traficul unei metropole. Cum “curg” Timpul și diversele specii de Timp într-o metropolă versus manifestările Timpului într-un oraș mai mic, într-un sat. Cu timpul (sic!) această realitate devine o evidență. Este un pas spre Realitate, un pas întru Prezent.
* Accesul periodic la eternitate, la Prezent – prin rugă, meditație, contemplație – presupune updatarea conștientă necesară și firească a acelei sume de vectori personali care ne mână-n luptă.
* Illo tempore oamenii aveau acces doar la Timpii naturali: ai plantelor, ai animalelor, ai fenomenelor naturii, ai Cosmosului, ai semenilor. Timpul propriu țâșnea uneori întru iluminarea căutătorului iscusit ancorat în sine. Astăzi perturbarea constă tocmai în intersectarea cu speciile de Timp din ce în ce mai îndepărtate de natural, degenerate, “modificate genetic”. Se impune cu gravitate o ecologie a Timpului (despre o ecologie a timpului vorbește și Jean-Louis Servan-Schreiber)…
* Tu la care vector de Timp te raportezi în mod obișnuit? La timpul pauzei de la ora 10.30? La cel al știrilor de la ora 17.00 sau 19.00? La timpul casnic cel definit de eventuala îmbrățișare de dimineață și cea de seară? La timpul dintre începerea campionatului și cel al marii finale? La timpul zborului de cocori? La cel al vacanțelor cu soare? La cel al sărbătorilor de iarnă (Timpul Crăciunului este bașca)? Sau poate la Timpul istoric brut ale cărui informații nu sunt nicicând cunoscute deplin nici măcar prin deschiderea arhivelor peste 30-50-70 de ani?
* Andrei Pippidi: “Alegerea unei memorii este și alegerea unui viitor”. Când scrii o istorie sau doar un jurnal tu însuți devii, în mod firesc, un personaj. Istoricul nu poate opera experimente “în dublu orb” precum cele din științele exacte. Raportarea la vectorul de Timp al jurnalului de seară îți readuce-n suflet neliniștea zilei, oglindirea. Este precum un strop de zilnică vacanță de vară care-ți dăruiește respirația valului care se lovește domol de țărm.
* Sau poate te raportezi la Timpul duminicii – pacea dintre două respirații ale Cosmosului care ți s-a dat (duminică și nu weekend cu hărmălaia așa-numitei distracții). Spune-mi care este Timpul în care te lași oglindit, la a cărei trenă te-nhami ca să-ți spun cine ești.
* Mai presus de toate, dacă rămân consecvent Timpului propriu în așteptarea întâlnirii conștiente și prieteniei cu Timpul, rămân consecvent destinului.
* Dintr-o scrisoare semnată de Petru Rareș: “Cei ce privesc la începuturi, sfârșitul însă nu-l știu”.
* Dincolo de toate aceste – mireasma de Clipă nenăscută. Întrebare (koan) în practica zen: unde erai tu înainte de nașterea părinților tăi?