În pofida realizărilor de necontestat ale harnicelor noastre guvernări din ultimii 25 de ani, încă mai sunt dintre aceia care cârcotesc, veșnic nemulțumiți, și comentează negativ performanțele obținute de România în diverse domenii de activitate. De pildă, cu ceva timp în urmă, un astfel de cetățean a dezvoltat o teorie critică, aparent validă, menită însă a induce un sentiment de frustrare și de nemulțumire în rândul celor care-l ascultau. Individul spunea așa: că de la Paris la Marsilia (cale de vreo 800 de kilometri) faci puțin mai mult de trei ore cu trenul de mare viteză și plătești pentru un bilet cam 100 de euro. Dacă îți faci rezervarea din timp, prețul biletului poate scădea chiar până la jumătate.
În acest timp, dacă vrei să pleci cu trenul de la București la Sighetul Marmației (cam 600 de kilometri) faci peste 13 ore și dai pe bilet (la cușetă cu două paturi) cam 250 de lei, adică vreo 55 de euro. Aparent, socoteala omului pare corectă, cu efecte evident destabilizatoare și subversive la adresa societății românești post-decembriste.
În fapt, teoreticianul incompetenței românești se află într-o foarte mare (și voită) eroare comisă prin omisiune. Cum bine se știe, prezentul nu poate fi judecat decât dacă-l raportăm la trecut, la istorie carevasăzică. Ei bine, tocmai racordul la istorie îl omite analistul improvizat. Dacă și-ar raporta raționamentul la scara istoriei, ar trebui să admită că de la revoluția franceză (căderea Bastiliei, 1789) la revoluția română (căderea lui Ceaușescu, 1989) au trecut fix 200 de ani.
Adăugând acești 200 de ani la anul 1989, rezultă cât se poate de logic (matematica nu greșește niciodată!) că firesc, natural și de bun simț ar fi să ne așteptăm să ne deplasăm la fel de repede și de ieftin precum francezii abia pe la anul 2189. E un calcul simplu, la îndemâna oricărui om (fie el și șomer) de bine. Orice altă răstălmăcire a realității ar trebui sancționată ca fiind fățiș destabilizatoare cu potențiale efecte negative asupra stabilității sociale și a înaintării României pe cele mai înalte culmi de civilizație și progres.
Români, fiți vigilenți și descurajați încă din fașă astfel de zvonuri răuvoitoare și blasfemiatoare! Și nu uitați că în anul 2189 vom atinge performanțele pe care le așteptăm dacă și numai dacă vă veți plăti, până atunci, în mod responsabil și disciplinat, toate taxele, birurile, impozitele, dijmele și șpăgile din care se hrănește tânăra noastră democrație.