Nici un om din administratia Bush sau din jurul acesteia nu e mai detestat ca el, si nu e de mirare.
Acolo unde Donald Rumsfeld s-a abtinut sa spuna daca va incepe vreun razboi in Irak, el a prezis in public pana si momentul cand razboiul se va fi terminat; acolo unde George W. Bush sau Dick Cheney s-au ferit sa critice deschis reticenta partenerilor europeni din NATO fata de o interventie militara in Irak, el a spus pe sleau ca Europa si-a pierdut reperele morale si ca se teme sa lupte fiindca e prost inarmata; mai nou, nu s-a jenat sa afirme ca ONU e o organizatie corupta, slaba si ineficienta, care se va prabusi odata cu caderea lui Saddam.#leadend#
Desi prin functiile pe care le-a ocupat ar fi fost sortit unei cariere de eminenta cenusie fata de politicienii de prim-plan, Richard Perle a reusit sa iasa intotdeauna in fata si sa se impuna aproape in dauna sefilor sai, nu numai fiindca i-a placut aproape ostentativ sa vorbeasca in public, dar mai ales fiindca nu l-a deranjat deloc sa se afle ca de multe ori el a fost creierul unor planuri sau autorul unor teorii atribuite initial superiorilor lui.
Cautatorii de conspiratii sustin ca toata politica militara a administratiei Bush a fost conceputa de el si de secretarul adjunct al apararii, Paul Wolfowitz. S-a spus ca esenta acestei politici, care de fapt n-are nici o legatura cu ideea de a contracara terorismul, consta in impunerea prin forta armata a controlului SUA in toate zonele unde influenta americana e concurata de alti poli de putere, ca in Asia sau in Orientul Mijlociu (asa cum in timpul razboiului rece, zona vizata fusese sfera de influenta sovietica). Tot cautatorii de conspiratii sustin ca inlaturarea de la putere a lui Saddam Hussein in Irak, adevarata obsesie pentru Perle si Wolfowitz inca dinainte de primul razboi din Golf din 1991, nu e decat o etapa din implicarea SUA in Orientul Mijlociu, care va continua cu impunerea democratiei de tip occidental in toate statele de acolo amenintate de fundamentalismul islamic si, prin aceasta, periculoase pentru securitatea statului Israel, singurul aliat adevarat al SUA in zona.
Astfel de concluzii, vehiculate intens in ultimii ani intr-o serie de ziare americane si europene, se alimenteaza din conceptia dupa care administratia Bush a fost cucerita de un grup de politicieni si intelectuali definiti cu termenul de “neoconservatori” fiindca multi si-au inceput carierele ca simpatizanti ai Partidului Democrat, liberali sau chiar socialisti, dar au migrat spre ideologia republicanilor si chiar au lasat-o in urma in favoarea unei linii inca mai dure, in special in privinta politicii externe a SUA. Ei sunt faimosii “hawks” (soimi, adica adeptii razboiului), cum sunt numiti in presa, din randul carora fac parte vicepresedintele Dick Cheney, secretarul apararii Donald Rumsfeld sau adjunctul sau Paul Wolfowitz, iar principala vina care li se imputa este ca tarasc America intr-un sir de razboaie duse de fapt in interesul Israelului.
Pornirea spre generalizare a presei atunci cand e vorba de neoconservatori ca grup e explicabila prin faptul ca, atunci cand nu se manifesta in structurile puterii sau in presa, isi exprima opiniile in cadrul catorva ONG-uri de reflectie politica si institute de cercetare, iar logica e ca daca unul din ei e membru al organizatiilor A si B, iar un altul e membru in B si C, atunci sigur primul are legaturi cu organizatia C. Richard Perle, de exemplu, e membru in conducerea celor mai cunoscute dintre ele: American Enterprise Institute for Policy Research (AEI), Washington Institute for Near East Policy, Jewish Institute of National Security Affairs (JINSA), Foundation for Defense of Democracy (FDD); in unele din ele e coleg cu sotia lui Dick Cheney, in timp ce in altele e coleg cu oameni ale caror vederi extremiste e greu de crezut ca le vor netezi vreodata drumul spre Casa Alba sau Pentagon.
In ceea ce il priveste, Richard Perle nu face acum parte propriu-zis din administratia Bush, dar are multe amintiri de la Pentagon. New-yorkez de origine, licentiat in stiinte politice la Princeton, Perle a lucrat intre 1969 si 1980 ca asistent al senatorului democrat Henry “Scoop” Jackson, calitate in care a redactat proiectul faimosului Amendament Jackson-Vanick, care conditiona acordarea clauzei natiunii celei mai favorizate pentru tarile comuniste de liberalizarea emigrarilor.Intre 1981 si 1988 a fost asistent al secretarului apararii, responsabil cu politica de securitate externa; a fost singurul reprezentant al Departamentului Apararii care l-a insotit pe presedintele Reagan la intalnirea cu liderul sovietic Gorbaciov de la Reykjavik, din 1986, ajungand sa fie considerat mai puternic decat seful lui de atunci, Caspar Weinberger. Felul in care s-a opus in epoca ideii de incheiere cu sovieticii a unui acord de control al armamentului nuclear i-a atras porecla de “Printul Intunericului”.
Perle s-a folosit de experienta lui la Pentagon ca sa scrie un roman “cu cheie” – un fel de “Istorie ieroglifica” – intitulat “Hard Line”, pentru care casa de editura Random i-a platit 300.000 de dolari. Aici, Perle a explicat metodele de a capata cu adevarat influenta in politica americana: “Daca razboaiele la vedere si confruntarile ideologice la nivel inalt atrag atentia publicului, lupta propriu-zisa o duc asistentii si secretarii. Luptatori de gherila urbana in costume negre, acestia se bat nu cu AK-47, ci cu memo-uri, documente de pozitie, participari la talk-show-uri si scurgeri de informatii pentru presa”.
Ce-i drept, n-a investit in brutarii
Cariera lui politica s-a relansat abia cand a implinit 60 de ani, in timpul administratiei Bush: din iulie 2002 pana in martie 2003 a condus Consiliul pentru Politica de Aparare, un organism consultativ al Pentagonului a carui influenta a crescut considerabil in timpul cat la sefia lui s-a aflat Perle – inclusiv datorita prezentei lui staruitoare in mass-media, cu declaratii mai belicoase chiar decat cele ale lui Rumsfeld. Perle a ajuns sa fie considerat un simbol perfect al agresivitatii neoconservatorilor, astfel incat criticile la adresa lui s-au dezvoltat repede, folosind ca argumente o serie de intamplari care puteau sluji ca argumente impotriva lui.
Aceste argumente au fost gasite in foarte bogata lui experienta in domeniul afacerilor. In primul rand, criticii au incercat sa demonstreze ca Perle e un profitor de razboi, fiindca sustine cauza interventiei militare a SUA in Orientul Mijlociu pentru ca astfel companiile din industria de aparare unde are el actiuni sau unde are el functii executive sa capete comenzi. In al doilea rand au incercat sa evidentieze conflictul de interese dintre functiile lui la Pentagon si activitatea lui de business, iar in al treilea rand sa dovedeasca legaturile lui de afaceri cu Israelul.
S-a vorbit, astfel, despre implicarea lui in activitatea unor companii producatoare de armament sau de tehnologie inalta pentru industria de aparare: cea mai cunoscuta este compania britanica Autonomy, furnizoare de echipamente de monitorizare pentru convorbiri telefonice si comunicatii electronice, unde Perle detine optiuni pentru 75.000 de actiuni. Perle a fost si membru in consiliul de administratie al unei companii americano-israeliene cu profil similar, Onset Technologies, si a fost consilier al firmei Loral Space and Communications in 2001, atunci cand aceasta a fost acuzata ca a transferat tehnologie de productie a rachetelor catre China.
Mai departe, a fost adus in discutie faptul ca Perle a lucrat in anii ’80 pentru o companie israeliana de armament, Soltam, din partea careia a primit compensatii generoase pentru ca i-a reprezentat interesele in America; Perle a negat ca ar fi fost vorba de un conflict de interese, afirmand ca a lucrat pentru acea firma intr-o perioada cand nu ocupa functii in structurile puterii. Si tot la capitolul Israel e invocat faptul ca Perle a fost presedinte si CEO al Hollinger Digital, divizie a Hollinger International, compania de media care editeaza ziare ca Jerusalem Post, Daily Telegraph la Londra, Chicago Sun sau Sydney Morning Herald.
Doua scandaluri de presa l-au determinat insa pe Richard Perle, in martie anul acesta, sa demisioneze de la conducerea Consiliului pentru Politica de Aparare. Primul vizeaza o incercare de acum cateva luni de a aduce investitii saudite intr-un fond numit Trireme, creat de Perle trecut impreuna cu fostul secretar de stat Henry Kissinger si cu inca un amic comun, pentru stimularea companiilor din industria de aparare. Un ziarist de la New Yorker l-a acuzat ca a incercat, prin intermediul unui traficant de arme saudit, sa ia legatura cu un milionar de aceeasi nationalitate, caruia i-ar fi promis ca va incerca sa gaseasca o solutie pasnica pentru criza irakiana daca acesta investeste in Trireme. Evident, Perle a negat afirmatiile ziaristului si a amenintat ca-l da in judecata, dar acuzatia a ramas si e repetata in continuare in presa.
Al doilea scandal decurge din faptul ca Perle a fost angajat, anul trecut, consilier de catre firma falita de telecomunicatii Global Crossing, care intentiona sa vanda catre grupul Hutchison Whampoa din Hong Kong si catre o firma din Singapore 61,5% din capital. Comitetul pentru Investitii Straine, organismul care examinat tranzactia, i s-a opus, intrucat reteaua de fibra optica a Global Crossing ar fi intrat astfel, indirect, sub controlul regimului de la Beijing. Potrivit New York Times, Perle s-ar fi folosit de influenta si de cunostintele lui ca sa obtina bunavointa autoritatilor fata de realizarea tranzactiei, recompensa de la Global Crossing fiind de 725.000 de dolari, din care 600.000 ar fi urmat sa-i primeasca in momentul preluarii pachetului de actiuni de catre investitorii asiatici. Si aici, Perle a negat ca ar fi fost vorba de un conflict de interese, a spus ca doneaza toata suma pentru familiile soldatilor americani morti in Irak. Amploarea scandalului era deja insa prea mare pentru ca sa mai poata ramane intr-o functie publica.
Desi a demisionat din conducerea Comitetului pentru Politica de Aparare, Perle a ramas insa membru al acestuia. Dar oricum n-are importanta unde lucreaza; e un tip prea insemnat ca sa poata sta in umbra vreun moment. Chiar daca e poreclit “Printul Intunericului”.