PepsiCo, unul dintre cei mai mari producatori de bauturi racoritoare si snack foods din lume, si-a autoimpus o serie de restrictii legate de publicitatea avand drept tinta copiii, ca reactie la cresterea ratei obezitatii in Statele Unite si Europa de Vest, relateaza Financial Times.
Compania, ale carei marci includ Pepsi-Cola si Doritos, si-a impus in acelasi timp limite legate de numarul de calorii ale produselor comercializate in scolile din Statele Unite.
Masurile sunt parte a eforturilor recente facute de companiile din domeniul produselor alimentare si bauturilor de a demonstra ca se pot autoreglementa, pe fondul presiunilor crescande exercitate de guverne in sensul reducerii obezitatii.
Comisia Europeana a amenintat ca va scoate in afara legii publicitatea la produse alimentare si bauturi in randul copiilor daca industria nu va adopta un alt tip de comportament, in timp ce guvernul britanic analizeaza posibilitatea aplicarii unor etichete rosii de avertizare pe produsele ce ingrasa.
Oficiali ai PepsiCo au declarat pentru FT ca firma nu-si mai promoveaza marca principala de cola in randul copiilor sub 12 ani sau marca Cheetos in randul celor mai mici de opt ani. Masura a fost luata in urma cu cateva luni, insa compania a decis sa nu o faca publica.
“Intentia noastra nu este aceea de a primi laude pentru ceea ce facem. Am luat aceasta masura pentru ca am considerat ca asa trebuie sa procedam”, a declarat Irene Rosenfeld, CEO al Frito-Lay America de Nord, divizia de snacks a PepsiCo.
Rosenfeld a aratat ca Pepsi si-a inlocuit cartofii Cheetos cu o alternativa cu calorii mai putine in cazul scolilor elementare. Criticii spun insa ca firmele din acest sector pot continua sa-i vizeze pe copii prin metode indirecte de marketing.
Intr-o serie de interviuri, directorii PepsiCo au respins apelurile pentru interzicerea publicitatii in randul copiilor, argumentand ca astfel va fi redusa capacitatea industriei de a combate obezitatea prin promovarea unor produse si stiluri de viata sanatoase. catalina.apostoiu@zf.ro