Intrucat Documentarul privind starea teatrului romanesc in anul 2002 a starnit interes printre “oamenii breslei”, continuam publicarea opiniilor unora dintre colegii nostri critici. Speram ca, daca observatiile si reprosurile – inevitabil tardive – nu mai pot indrepta nimic, ele vor servi macar pentru viitor drept indreptar. Tot asa cum aprecierile si laudele vor oferi, poate, modele de urmat.
Anul 2002 a evoluat, in teatru, sub semnul platitudinii si, in acelasi timp, al performantei. Dar, pentru ca performanta a fost mai puternica si a lasat urme pe care le dorim faste si pentru stagiunile viitoare, ma voi opri doar asupra reusitelor.
Mai mult decat in alti ani, afisul a fost dominat – fapt imbucurator – de piesa romaneasca din diverse epoci, intr-o varietate de stiluri, iar performerii anului au fost regizorii. Ei au prezentat, in lecturi acut contemporane, pe clasicii Shakespeare, Caragiale, Ionescu, Lorca, Kiritescu, au adus la rampa scrieri inedite pentru teatru – de pilda, Cartea celor 1001 de nopti – sau texte cu o teatralitate speciala – Exact in acelasi timp de Gellu Naum sau Ingerul electric de Radu Macrinici. Regia de arta a fost vie prin Silviu Purcarete, Victor Ioan Frunza, Alexandru Dabija, Mihai Maniutiu, BocsA!rdi LA!szlA3, Felix Alexa, Radu Afrim, precum si prin Andriy Zholdak si David Zinder, directori de scena invitati din strainatate. Printre spectacolele care marcheaza stilistic anul 2002 se numara O noapte furtunoasa (la TNB), o viziune caragialiana noua, eliberata de “balastul romanismului”, Regele moare (la Theatrum Mundi), o exegeza ionesciana remarcabila prin profunzime, Profetul Ilia de Tadeusz Slobodzianek si Romeo si Julieta (la Teatrul “TamA!si AÃ?ron” din Sfantu Gheorghe), Gaitele (la Odeon), Flacara alba, flacara neagra (Dybbuk – la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj), Alge. Bernarda’s House Remix (la Teatrul “Andrei Muresanu” din Sfantu Gheorghe), Pilafuri si parfum de magar si Othello?! (la Teatrul “Radu Stanca din Sibiu). O mentiune si pentru Made in Romania si Hic sunt leones, montari ale actorului-regizor Dan Puric sau ………….. in regia Adinei Cezar (la Teatrul de Balet “Oleg Danovski” din Constanta), in care fantezia ludica pledeaza pentru regandirea granitelor in artele spectacolului, precum si pentru superba montare a lui Mihai Maniutiu de la Opera Romana cu Pescuitorii de perle. Printre cei care au dat personalitate anului 2002 s-au aflat si scenografii: Adriana Grand, Dragos Buhagiar, Vittorio Holtier, Bartha JA3zsef, Diana Ruxandra Ion, Miriam Guretzky (invitata din Israel).
Apreciez ca tinerii incep sa se afirme ca o forta, prezenta lor aducand, in teatrul romanesc al anului 2002, acel suflu necesar de aer proaspat. Florin Piersic jr. Cu remarcabilul sau one-man show (la Teatrul Luni de la Green Hours), actorii Marius Stanescu, Vlad Zamfirescu, Silviu Biris, Antoaneta Zaharia, regizorii Theodora Herghelegiu, Radu Apostol, Anca Maria Colteanu, Ada Lupu, Sorin Militaru, Ana Margineanu, Teodora Campineanu, coregrafii Florin Fieroiu si Vava stefanescu sunt artisti care, prin productiile lor, au indus o tensiune datatoare de speranta pentru prezentul, dar si pentru viitorul teatrului romanesc.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar
Ziarul de Duminică
Performeri au fost regizorii
Intrucat Documentarul privind starea teatrului romanesc in anul 2002 a starnit interes printre "oamenii breslei", continuam publicarea opiniilor unora dintre colegii nostri critici. Speram ca, daca observatiile si reprosurile - inevitabil tardive - nu mai pot indrepta nimic, ele vor servi macar pentru viitor drept indreptar