Recesiunea și Austeritatea
Pentru unele state europene deja un balaur care macină economiile de ani de zile, Recesiunea se apropie rapid și de alte țări europene. Acest spirit negru bântuie întreaga zonă euro, inclusiv Germania, cea mai mare economie europeană.
Dependența economică și financiară de uniunea monetară va face ca Recesiunea să ajungă rapid și în Europa de Est, unde printre statele vulnerabile se numără și România. Recesiunea n-ar găsi teren propice dacă înaintea ei n-ar fi trecut Austeritatea, personaj îmbrățișat de toate statele europene în speranța că el le va rezolva problemele de finanțare și va readuce încrederea piețelor.
Austeritatea, cu tăieri de salarii, reduceri de cheltuieli și vânzări de proprietăți de stat, a fost anunțată cu surle și trâmbițe în Italia, Portugalia, Franța, dar mai ales în Grecia. Austeritatea este cel mai mare dușman al Revenirii economice, personaj care se lasă încă așteptat în Europa.
Criza
Personajul anului care iese cel mai puternic în evidență este Criza, sub diferite înfățișări, bancară, în Europa, a datoriilor, în Europa și SUA, și politică, în Italia și Grecia. În 2011 datoriile prea mari au forțat Atena să ceară de la UE și FMI al doilea pachet de bailout pentru a evita falimentul, primul, de 110 mld. euro, acordat anul trecut, fiind insuficient pentru a readuce statul pe piețele financiare. Acest ultim program prevede, în premieră, participarea sectorului privat la salvarea Greciei. Tot în acest an Portugalia a cerut ajutor de la UE și FMI, obținând un pachet de 78 mld. euro.
Datoriile mari au adus SUA în pragul unui default tehnic, în condițiile în care liderii politici s-au înțeles în ultimul moment să ridice plafonul de îndatorare al guvernului. Anul 2011 a adus o premieră și pentru SUA, tăierea ratingului de top.
Expunerea mare la datoriile statelor cu probleme a adus la cote extreme neîncrederea investitorilor în bănci și chiar pe cea a băncilor în alte instituții de credit. Acțiunile băncilor, în speciale ale celor grecești și franceze, au scăzut vertiginos, ceea ce face dificilă atragerea de capital de pe burse. Lipsa de finanțe a făcut ca unele instituții de credit să renunțe la active și să-și restrângă activitățile, lăsând economiile fără finanțare într-un moment în care Recesiunea ocupă tot mai mult teritoriu în Europa.
Euro
Anul acesta Euro, până nu demult cel mai dorit copil al Uniunii Europene, și-a văzut sfârșitul cu ochii.
Pericolul a unit sub același stindard aproape toți șefii de stat și de guverne din UE, o excepție notabilă fiind premierul britanic George Osborne.
Însă de cele mai multe ori liderii au pornit la luptă pe căi diferite, în rarele momente când chiar au decis să acționeze. În cele din urmă, liderii au decis să-și întărească alianța printr-o disciplină fiscală mai strictă și pedepse pentru delicvenții bugetari, elemente a căror lipsă a adus Euro pe marginea prăpastiei.

George Papandreou
În această toamnă George Papandreou, ca premier al Greciei, a uimit Europa anunțând că Grecia va decide prin referendum național dacă respectă sau nu condițiile cerute de creditori pentru al doilea bailout, ceea ce ar fi dat peste cap toate planurie anticriză europene.
Merkel și Sarkozy au decis rapid că tema referendumului va fi renunțarea la euro, caz în care Grecia ar fi putut fi nevoită să iasă din UE.
Ca urmare, Papandreou a demisionat, în locul lui a venit tehnocratul favorizat de Franța și Germania Lucas Papademos.
BCE
În lipsa unor acțiuni decisive din partea liderilor europeni, BCE a fost principalul gardian al Euro și al zonei euro.
Sub conducerea francezului Jean-Claude Trichet, instituția a demarat o campanie de cumpărare a obligațiunilor statelor cu probleme, singura acțiune care a prevenit ca Italia să fie forțată să ceară ajutor financiar extern.
Cu italianul Mario Draghi la conducere, BCE aruncă sume enorme pentru a acoperi deficitul de finanțare al băncilor.

Silvio Berlusconi
Controversatul premier italian Silvio Berlusconi, care a rezistat cu stoicism unor numeroase scandaluri sexuale și financiare, a fost poate cea mai dorită victimă a crizei datoriilor suverane.
El a demisionat în noiembrie de la conducerea Guvernului italian după adoptarea de către Parlament a măsurilor de austeritate solicitate de UE. Vestea a fost primită cu aplauze la Roma, într-o atmosferă de sărbătoare care amintește de victoriile echipei naționale de fotbal italiene.
Protestatarul
Protestatarul a fost numită de revista Time persoana anului.
Eroul colectiv a răsturnat anul acesta mai multe regimuri totalitare din lumea arabă, precum cele din Libia, Egipt și Tunisia, și a incendiat, la propriu, străzi din Atena și Londra.
Cu Occupy Wall Street, mișcare începută în SUA, inspirată după primăvara arabă și care s-a propagat în marile capitale financiare ale lumii, protestatarul a dovedit că se poate organiza și ocupa pașnic centrul atenției lumii și a liderilor lumii.

Merkozy
Mariajul de conveniență al președintelui francez Nicolas Sarkozy și cancelarului german Angela Merkel a trasat de cele mai multe ori planurile de luptă ale Europei cu criza.
Vocea care dictează în acest mariaj, Merkel, este blamată de unii critici și chiar de unele personaje ale acestei povești că se ascunde sub umbrela dogmatismului financiar și nu permite operațiuni de luptă mai radicale, precum emisiunile de eurobonduri, obligațiuni comune ale statelor din zona euro care ar colectiviza datoriile acestora, țările împărțind riscurile.