OLTEA (n. începutul sec. XV – d. 4 nov. 1465). Mama lui Ștefan ce Mare. Originară din zona Trotușului, unde fiul și nepotul său Alexandru vor construi, în 1493-94, o biserică cu hramul Adormirea Maicii Domnului, “întru amintirea sfântrăposaților noștri înaintași și a părinților lor”. Ștefan va dărui acestei biserici, în 1495, un Tetraevangheliar cu o însemnare care arată că este “fiu al lui Bogdan și al Oltei”. Se pare că nu a fost căsătorită cu domnul Bogdan II (sau căsătoria nu a fost recunoscută), ea “nu a fost doamnă în secolul XV și nici cneaghină (femeie măritată aparținând boierimii)” (C. Rezachevici), titlul lipsind chiar și de pe lespedea funerară. Oltea a avut încă cinci copii, probabil dintr-o căsătorie anterioară, Ioachim, Ion, Cârstea, Maria și Sora, amintiți în Pomelnicul de la Mănăstirea Bistrița.
Despre băieți nu există date directe, fetele au fost căsătorite cu boieri moldoveni: Maria cu portarul Sucevei, Șendrea, iar Sora cu marele vornic Isaia. Este cunoscut și un frate al ei, pârcălabul Vlaicu, dregător în slujba lui Bogdan II și Ștefan cel Mare. După asasinarea lui Bogdan la Reuseni (15 oct. 1451), Oltea, alături de alte rude, își însoțește fiul în Transilvania, de unde se va întoarce, probabil, după ce acesta va ocupa tronul Moldovei. Spre sfârșitul vieții s-a călugărit, primind numele monahal Maria. A fost înmormântată la Mănăstirea Probota, ridicată de Ștefan cel Mare lângă Reuseni, locul unde a fost decapitat părintele său.
Pe piatra tombală, descoperită de Constantin Moisil în 1904, stă scris: “Acesta este mormântul roabei lui Dumnezeu Oltea, mama domnului Io Ștefan Voievod, care a murit la anul 6973 ș1465ț, nov. 4”. Cea considerată de Spiru Haret “femeia care a dat neamului românesc pe cel mai mare fiu al său” a suscitat un deosebit interes. Dimitrie Cantemir în Istoria Imperiului Otoman și Ion Neculce în O samă de cuvinte creionează primii rolul ei în îmbărbătarea voievodului după greaua înfrângere suferită la Valea Albă-Războieni (1476). Ideea este preluată de Gheorghe Asachi în poezia Ștefan cel Mare înaintea cetății Neamțu și în litografia cu titlul Muma lui Ștefan cel Mare, împiedică pe fiul său de a intra în cetatea Neamțu la 1484, precum și de Dimitrie Bolintineanu în mult mai celebra sa poezie Muma lui Ștefan cel Mare, pusă pe note de Alexandru Flechtenmacher.
EVDOCHIA (OVDOTIA) DE KIEV (n. prima parte a sec. XV – d. 25 nov. 1467, Suceava). Prima soție a domnului Ștefan cel Mare. Fiica cneazului de Kiev Alexandru (Olelko) († 1454), descendent al marilor duci ai Lituaniei, rudă cu regele Poloniei, și a Anastasiei († 1470), sora marelui cneaz al Moscovei. A devenit doamna voievodului Moldovei la 5 iul. 1463, în fața înaltelor fețe bisericești ale țării și Curții Domnești. Eveniment de o covârșitoare importanță, care “îl interesa atunci pe Ștefan, … (deoarece) prin căsătoria cu Evdochia, nepoata de văr a lui Cazimir IV, el se înrudea cu suzeranul său, regele Poloniei” (C. Rezachevici).
Căsătoria a fost consemnată în două scrieri contemporane, cronica de curte a domnului Moldovei și Cronica moldo-germană: “În anul 6971 (1463), iul. 5, și-a luat Ștefan voievod doamnă pe cneghina Evdochia de la Kiev, sora lui Semen țarul”; “atunci au adus de la Chiev voievodului pe doamna lui”. Grigore Ureche sublinia și el că “în al șaptelea an a domniei sale, în anii 6971 (1463), iul. 5, luatu-ș-au doamnă de mare rudă, pre Evdochiia de la Kiev, sora lui Simeon împăratul” (Letopisețul Țării Moldovei). Au avut împreună trei copii, Alexandru († 1496), Petru (†1480, Mănăstirea Putna) și Elena.
Doamna este amintită în două documente emise de Ștefan cel Mare, unul în care se face dania către Mănăstirea Zografou de la Athos: “înainte de toate să scrie pre domnia mea la sfânta proscomidie, după datina sfinților părinți și după așezământul sfintei biserici, și să scrie și pe doamna mea lângă domnia mea și pe copiii noștri dăruiți de Dumnezeu, Alexandru și Elena, și să stea în sfântul pomelnic cum este scris” (10 mai 1466) și celălalt, de danie și acordare de privilegii, către Mănăstirea Probota: “și pentru sufletul și sănătatea cneaghinei domniei mele, Ovdotia, și pentru sănătatea iubiților copii ai domniei mele, Alexandru și Olena” (9 iul. 1466). După doar patru ani de căsătorie, Evdochia a murit, probabil în urma complicațiilor survenite la nașterea unui copil, în timp ce soțul ei era plecat în campania împotriva regelui Ungariei, Matei Corvin. Portretul i-a fost redat, probabil, în tabloul votiv din biserica Sf. Nicolae Domnesc din Iași.
A fost înmormântată în Biserica Mirăuților, fosta Mitropolie a Moldovei. Importanța acestei prințese pentru istoria Moldovei a fost reliefată de Constantin Rezachevici: “… căsătoria cu această cneaghină (prințesă) din Kiev i-a conferit tânărului domn al Moldovei avantajele unor legături dinastice, în spațiul polono-lituano-moscovit, cu mult mai prestigioase și mai practice, sub aspectul alianțelor de tot felul care s-au întins mult după moartea timpurie a Evdochiei, în raport cu cele oferite lui Ștefan de următoarele sale două căsătorii”.
MARIA DE MANGOP (Maria Asanina Paleologhina) (n. între 1435 și 1440, Mangop, în Crimeea – d. 19 dec. 1477, Suceava). A doua soție a lui Ștefan cel Mare. Foarte probabil, fiica principelui Manuel și a principesei Anna, din familia suveranilor de Theodoro-Mangop din Crimeea. Descendentă din familia imperială bizantină a Paleologilor și cea bulgară a Asăneștilor, rudă cu ultima împărăteasă a Trapezuntului și cu hanul turkmen, Uzun Hassan, Maria i-a adus lui Ștefan atât un spor de prestigiu, el putând emite chiar pretenții la tronul basileilor constantinopolitani în eventualitatea unei restaurări a Imp. Bizantin, cât și un aliat în bazinul Mării Negre. Căsătoria lui Ștefan cu Maria, încheiată la 14 sept. 1472 (ziua în care se sărbătorește Înălțarea Sfintei Cruci, zi de post), coincide cu epoca maximei afirmări a Molovei pe plan internațional, ca urmare a angajării lui în lupta antiotomană. Conform istoricului Ștefan Gorovei, “căsătoria s-a proiectat, fără îndoială, pe tărâmul acestor interese comune, economice și politice, de natură să creeze o solidaritate de pe urma căreia Ștefan a înțeles că ar putea să aibă și un alt fel de folos”. Din căsătoria lor au rezultat doi fii, Bogdan și Ilie, morți de timpuriu.
După obiceiul de la Curtea Domnească, ea a trebuit să aibă grijă și de copiii domnului – Elena, Alexandru și Petru – rezultați din căsătoria cu Evdochia. Despre viața ei nu se cunoaște aproape nimic. În 1473, după atacul asupra Țării Românești, domnul aduce la Suceava, ca ostatice, pe soția și fiica lui Radu cel Frumos, încredințate, se pare, soției sale, pentru a fi tratate conform rangului lor. Sunt mai multe semne că voievodul s-ar fi îndrăgostit de fiica lui Radu, Maria Voichița, fapt care a grăbit moartea Mariei, după o căsătorie de numai cinci ani și trei luni. În vara anului 1476, în timpul campaniei lui Mahomed II în Moldova, Maria s-a adăpostit, împreună cu tezaurul țării, în cetatea Hotin, sub protecția pârcălabului Vlaicu, unchiul lui Ștefan. A donat Mănăstirii athonite Grigoriou o icoană ferecată a Maicii Domnului Hodighitria Pantanassa având următoarea inscripție: “Rugăciunea binecredincioasei doamne Maria Asanina Paleologhina, doamna Moldovlahiei”.
A fost înmormântată la Mănăstirea Putna. Lespedea funerară era împodobită cu un decor interpretat plastic de Petre Ș. Năsturel: “Pasărea Phoenix, cea care mereu din cenușa-i iarăși se naște, ciugulește o floare de mac din care soarbe somnul dulce al uitării și alinării”. Pe acoperământul ei de mormânt (foto 3) s-a scris: “Acesta este acoperământul mormântului roabei lui Dumnezeu, binecredincioasa și de Hristos iubitoarea doamnă a lui Io Ștefan voievod, domnul Țării Moldovei, M., care a trecut la veșnicul lăcaș în anul 6985 (1477) luna decembrie 19, în ceasul al cincilea din zi”. Căderea Mangopului sub turci (1475), urmată de moartea Mariei, au dat o grea lovitură politicii pontice a lui Ștefan cel Mare.
MARIA VOICHIȚA, Doamna – (n. ?1457, Târgoviște – d. 26 febr. 1511, Suceava). A treia soție a domnului Moldovei Ștefan cel Mare (1457-1504). Fiica domnului muntean Radu cel Frumos (1462-75) și a Doamnei Maria Despina. A fost luată ostatică împreună cu mama sa, la 24 nov. 1473, în timpul unui raid întreprins de Ștefan cel Mare împotriva lui Radu cel Frumos, eveniment înregistrat de cronica Moldovei: “La 24 ale aceleiași luni, miercuri, a luat Ștefan voievod cetatea și a intrat în ea. Și a luat și pe doamna lui Radul voievod și pe fiica lui, care-i era singura născută, și toate comorile lui și toate veșmintele lui și toate steagurile lui”. Cele două domnițe au fost date în grija consoartei domnului Moldovei, Maria de Mangop care, trecând timpul, își dă seama că soțul ei se apropie tot mai mult de micuța ostatică. Curând, domnul i-a schimbat statutul din azilantă în oaspete de rang înalt, respectată și protejată de toată Curtea.
După dispariția prematură a Mariei de Mangop, la 19 dec. 1477, Maria Voichița a devenit doamna Moldovei, în vara anului 1478, ramura Drăculeștilor a dinastiei Basarabilor unindu-se astfel cu ramura Bogdăneștilor a dinastiei Mușatinilor. Fiul lor și nepot al lui Radu cel Frumos, Bogdan-Vlad, născut la 16 iun. 1479, a devenit domn după moartea ilustrului său părinte la 2 iul. 1504. Doamna i-a mai dăruit lui Ștefan două fete, Ana, rămasă necăsătorită (†1499, Mănăstirea Bistrița), și Maria Chiajna, căsătorită cu nobilul polonez Wiesnowiecki (†18 mart. 1518, Mănăstirea Putna). Influența ei asupra soțului a fost destul de importantă; după 1487, cei doi au inițiat construirea mai multor biserici în stilul Putnei: Milișăuți, Pătrăuți, Voroneț, Sf. Ilie din Suceava, Bălinești, Dorohoi – unde se află și un superb portret al Mariei Voichița, în stilul Primăverii lui Botticelli (foto 2).
În tabloul votiv de la Pătrăuți, Ștefan, zugrăvit cu un chip rotund și luminos, încadrat de plete blonde, în mâini cu macheta bisericii pe care o prezintă ca pe o ofrandă lui Iisus Hristos, prin intermediul lui Constantin cel Mare, stă alături de soție, de Bogdan și de cele două domnițe. Maria apare și în celelalte tablouri votive alături de soțul său, urmată de copii și câteodată de nepot, viitorul Ștefăniță Vodă. A fost înmormântată cu mare cinste de fiul său la Putna. Conform cronicii lui Grigore Ureche, s-a săvârșit “Vă leato 7019 fevruarie, miercuri în săptămâna albă”, adică la 26 febr. 1511.