Destine de fiice de politicieni sub vremi
BIBESCU Elena (n. 1855 – d. 18 oct. 1902, Iași). Fiica liderului conservator Manolache Kostaki Epureanu și a Mariei Sturdza-Bârlădeanu, a studiat pianul doi ani la Viena, unde a fost distinsă de Conservatorul Imperial cu o medalie și o diplomă de onoare. Urmează apoi cursuri timp de un an cu Anton Rubinstein, pianist de faimă mondială și director al Concertelor Imperiale Ruse și al Societății Muzicale din Petersburg, și cu Marc de la Nux, la Paris. A debutat la 14 febr. 1873, într-un concert pentru săraci, susținut pe scena Teatrului Mare din București. În acea seară, prințul Alexandru Bibescu, fiul fostului domnitor Gheorghe Bibescu, i-a cerut mâna. Astfel a devenit ruda prin alianță a influentelor familii nobile Brâncoveanu, Filipescu, Cantacuzino, Caraman-Chimay, de Noailles ș.a. “Prin căsătoria Elenei Kostaki Epureanu cu prințul Alexandru Bibescu, se întâlneau pentru prima oară la această înălțime două neamuri opuse nu numai prin locul de obârșie, Moldova Kostăkeștilor și Oltenia Bibeștilor, ci și prin poziția… față de Alexandru Ioan Cuza: Manolache Kostaki Epureanu era pro-Cuza, Gheorghe Dimitrie Bibescu anti-Cuza, deși unionist în felul lui…” (C. D. Zeletin). Saloanele ei muzicale ținute la București sau Paris erau frecventate de cei mai importanți artiști ai timpului, dar și de aristocrația europeană. Între oaspeții ei s-au numărat Franz Liszt, Richard Wagner, Ignacy Jan Paderewski, Anatole France, Ambroise Thomas, Camille Saint-Saëns, Claude Debussy, Édouard Vuillard, Jules Massenet, Henri Vieuxtemps, Vincent d’Indy, Anton Rubinstein, Sternfeld Heller, Charles Gounod sau Marcel Proust. Fiii ei, Anton și Emanuel Bibescu, prieteni apropiați ai lui Marcel Proust, au avut un rol însemnat în geneza romanului À la recherche du temps perdu. A fost marea prietenă a reginei Elisabeta, pe care a influențat-o în multe privințe. S-a implicat energic în impunerea în conștiința publică franceză a lui George Enescu. Acesta o considera ca a doua sa mamă, închinându-i întreaga operă de până la Oedip. Cu un an înainte, Enescu interpretase Concertul pentru vioară și orchestră (reducție pentru pian) de Felix Mendelssohn-Bartholdy și Sonata Kreutzer de Beethoven, în salonul principesei și acompaniat de ea, cunoscând cu acest prilej mulți muzicieni celebri. După un șir de concerte în care l-a acompaniat, tânărul muzician era consacrat, iar meritul protectoarei sale, recunoscut. În scandalul creat de idila dintre principele moștenitor Ferdinand și Elena Văcărescu, Carol I a privit-o pe Elena Bibescu ca pe o complice în țesătura de intrigi și a obligat-o să părăsească țara.
TĂTĂRESCU-NEGROPONTE Sanda (n. 15 aug. 1919, Târgu Jiu – d. 20 iul. 2009, București). Fiica politicianului liberal Gheorghe Tătărescu (1886-1957), prim-ministru și ministru de Externe, și a Arethiei, descendenta unui neam boieresc. Urmează cursurile liceale la «Notre Dame de Sion» din București, studiază muzica și decorațiunile interioare la Londra și Dreptul la Universitatea din București, studii pe care însă nu le-a finalizat. S-a căsătorit pe 2 mart. 1940 cu Ulysses Negroponte, posesorul unei mari averi la Mărășești. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial (1941-45) a lucrat ca voluntar la Crucea Roșie, pe ambulanța care transporta răniții de la aeroport la spitale. A fost arestată, incriminată ca dușman de clasă, împreună cu membrii familiei, pentru vina de a-l fi avut ca tată pe Gheorghe Tătărescu. Condamnată la 5 ani de închisoare (1952-57), a fost eliberată după un an. La scurt timp reușește să părăsească țara. Revine în România, imediat după revoluția din dec. ’89, participând la refacerea Partidului Național Liberal. În mai 1990 a fost aleasă pe listele P.N.L. ca senator al primului Parlament postdecembrist. A murit în 2009 și a fost înmormântată la Cimitirul Bellu din București. (G.M.)
GHEORGHIU Lica (Vasilica) (n. 15 mart. 1928, Galați – d. 17 mart. 1987, București). Fiica cea mare a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și a Mariei Stere-Alexe, fiica unui sifonar. Activitatea subversivă a tatălui a reprezentat un impediment pentru școlarizarea celor două fiice, obligate să frecventeze școala primară evreiască, celelalte instituții de învățământ din localitate refuzând colaborarea cu familia. După divorțul cuplului (1931), survenit în urma acuzelor de propagandă comunistă și a detașării disciplinare a tatălui la secția triaj din orașul Dej, cele două fete au crescut sub supravegherea bunicilor, mama recăsătorindu-se. Lica Gheorghiu a urmat cursurile Institutului Economic de la Moscova, abandonate însă în favoarea actoriei. Pentru a sprijini cariera profesională a fiicei sale, Gheorghe Gheorghiu-Dej, ajuns între timp în fruntea Partidului Comunist și la conducerea statului, a hotărât în 1950 ca, pe fostul domeniu Barbu Știrbey, să se construiască Studiourile de Film București. Lica a făcut parte din distribuția mai multor filme, aparținând, în cea mai mare parte, realismului socialist și regizate de oameni îndatorați partidului. Prezența ei garanta cel puțin un buget satisfăcător. Dintre producțiile de film realizate se pot enumera: Erupția (1957), Avalanșa (1959), Soldați fără uniformă (1960), Tudor Vladimirescu (1962), Lupeni ’29 (1962), De-aș fi Harap Alb (1965), Procesul alb (1965). Tudor Vladimirescu, realizat de Lucian Bratu, în care Lica Gheorgiu a jucat alături de Emanoil Petruț și George Vraca, este distins cu marele premiu la Festivalul filmului românesc de la Mamaia (1964, unde ea a primit premiul pentru cel mai bun rol feminin) și Premiul Special al juriului la Festivalul de la Buenos Aires. După moartea tatălui său, cariera “Prințesei roșii” a intrat într-un con de umbră, în timp ce filmele din distribuția cărora făcea parte au primit interdicția de a mai fi rulate. A fost înmormântată în Cimitirul Sf. Vineri, pe 19 mart. 1987, exact în aceeași zi ca și tatăl său, în urmă cu 22 de ani.