De la început vrem să semnalăm unicitatea acestei cărți*) pe care o socotim fără dubiu eveniment editorial. Este pentru prima oară când apare un fel de dicționar – deși nu este numit astfel – al unei mari părți a arhitecților români. O carte așteptată, care ar trebui să se afle în biblioteca oricărui iubitor de cultură, mai ales de cultură românească, încât, de fiecare dată când dorește să afle numele creatorului unui monument arhitectonic din ultimii 130 de ani, să se poată lămuri și, poate, chiar să-i găsească imaginea. Cu atât mai mare este meritul autorului, cu cât a lucrat la aceste două volume de unul singur, adică a înlocuit munca unor mari colective care, de regulă, se organizează pentru asemenea cercetări. Fără să ne ferim de mari cuvinte – o carte unică.
Este vorba de „Personalități ale arhitecturii românești. 1880 – 2010”, 2 volume format mare, 1.000 de pagini, autor arh. Vasile Țelea, apărut la Editura Rentrop & Straton. Sunt peste 1.000 de mini-biografii de arhitecți din ultimii 130 de ani, plus peste 800 de desene care ilustrează cele mai importante realizări ale acestora, desene în general ale autorului. Este aproape o scurtă istorie a arhitecturii din România, conturată prin intermediul personalităților din acest domeniu care au promovat un anumit curent sau care au reușit să își definească o „semnătură” proprie. Cei prezentați în carte sunt fie arhitecți străini care s-au afirmat în Europa, dar care au ridicat construcții importante și în România, fie arhitecți autohtoni. Informațiile sunt structurate limpede, într-o manieră care facilitează lectura: nume și prenume; anul și locul nașterii; pregătirea profesională; amplasamentul lucrărilor realizate, cu specificarea anului dării în folosință; participările la concursuri; activitatea didactică; funcțiile publice deținute; premii pentru lucrări reprezentative; activitatea publicistică; citate din crezul profesional. Firește, se pot emite și obiecții: biografiile contemporanilor nu sunt toate la zi, lipsesc în mod cert mulți arhitecți, dar, la fel de cert, aproape toți care au însemnat ceva în acest domeniu se regăsesc în cele două volume care pot fi asemănate cu dicționarele de scriitori care, nici ele, nu sunt exhaustive, dar foarte necesare.
„Până în prezent – precizează autorul în prefață – nu a fost încă publicat un tablou cuprinzător al arhitecților ce au activat în România. Au apărut, totuși, în ultima perioadă monografii dedicate unor arhitecți, cât și prezentarea unor birouri actuale de arhitectură. Absența unor realizări autohtone demne de reținut, neintenționat rămase în afara preocupărilor noastre, nu se datorează unei selecții subiective, ci lipsei de implicare a unor arhitecți în transmiterea de date organizațiilor profesionale ale arhitecților sau în prezentarea proiectelor în publicații de specialitate. În lucrare, cu câteva excepții, nu au fost incluși arhitecți care s-au dedicat urbanismului sau lucrărilor de amenajări interioare. (…) Constituindu-se într-un punct de plecare pentru realizarea unui dicționar enciclopedic al arhitecturii din România, lucrarea de față vine totuși să umple un gol în sistematizarea creației arhitecturale de la noi, să ofere un stimul în aprofundarea domeniului și va putea fi completată cu posibile adăugiri și amendări, prin asimilarea observațiilor ce vor fi formulate de către cei interesați.”
Punct de vedere împărtășit și de arh. Ileana Tureanu, care semnează o elogioasă postfață, considerând această carte, înainte de toate, o „provocare”: „Arhitectul Vasile Țelea oferă publicului larg și specialiștilor o solidă bază de informare și un prețios instrument de lucru. El furnizează, ca materie primă, panorama arhitecților români, fără a face judecăți de valoare, ierarhii, clasamente. Aceste două volume sunt marea provocare lansată de Vasile Țelea tuturor celor interesați de arhitectura românească.”
Cine este arhitectul Vasile Țelea? Născut în 1943, la Tîrgoviște, este diplomat arhitect al Institutului de Arhitectură „Ion Mincu” din București, din anul 1966. A lucrat la diferite institute de proiectare din țară și din București, a participat la realizarea unor importante edificii și, în paralel, s-a precupat structurarea unor sinteze asupra arhitecturii din România. Anterior volumelor prezentate în acest număr al Ziarului de Duminică, a publicat, în 2005, „Arhitectura secolului 20”.
*) Arh. Vasile Țelea – Personalități ale arhitecturii românești. 1880 – 2010. 2 volume. Editura Rentrop & Straton. Postfață – arh. Ileanu Tureanu. Coperta – Vlad Țelea. Desenele de pe coperte – Th. Pallady, Silvan, Vasile Țelea, Marcel Iancu, Ghiulamila, Dorin Gheorghe, Adrian Oprea, Dan Prodescu.