Percepția experților financiari privind perspectivele economiei
României în următoarele șase luni s-a înrăutățit în octombrie, în
timp ce la nivelul Europei Centrale și de Est aceasta s-a
îmbunătățit, potrivit unui sondaj efectuat de institutul ZEW și
grupul austriac Erste.
Indicele ZEW privind așteptările specialiștilor pentru România în
următoarele șase luni a coborât de la 21,3 puncte în septembrie
la 14 puncte în octombrie, se arată într-un comunicat al
institutului german. Pentru Europa Centrală și de Est, indicele
așteptărilor la șase luni a crescut cu două puncte, de la 17,3 la
19,3 puncte. Începând din octombrie, studiul include și Turcia.
Specialiștii consultați de ZEW se așteaptă ca Turcia să
înregistreze cea mai bună evoluție din regiune în următoarele șase
luni, evaluând economia acestui stat cu 20,9 puncte. Următoarele
clasate sunt Ungaria (16,5 puncte), Polonia (15,4 puncte), România
(14 puncte), Slovacia (11,5 puncte), Cehia (10,2 puncte) și
Croația (7,4 puncte). România a rămas pe penultimul loc în
regiune în funcție de percepția situației actuale. Indicele
respectiv a crescut de la -43,4 puncte în septembrie la -26,2
puncte în octombrie.
La nivelul regiunii, situația actuală s-a îmbunătățit, indicele
aferent urcând de la -5,7 puncte în septembrie la 3,2 puncte.
Sondajul pe luna octombrie include și Turcia. Economia Turciei a
fost inclusă în sondaj pe primul loc și în funcție de situația
curentă, indicele privind evaluarea de către experții consultați de
ZEW situându-se la 45,9 puncte. Pe următoarea poziție se află
Polonia (12,4 puncte) și Cehia (11,7 puncte).
Eveniment
Pesimism extern privind următoarele șase luni
Percepția experților financiari privind perspectivele economiei României în următoarele șase luni s-a înrăutățit în octombrie, în timp ce la nivelul Europei Centrale și de Est aceasta s-a îmbunătățit, potrivit unui sondaj efectuat de institutul ZEW și grupul austriac Erste.