“În 16 ianuarie am semnat preavize de concediere pentru 154 de salariați ai Hidroelectrica, iar alte 161 de posturi care erau vacante, deci neocupate, au fost închise”, a declarat joi, într-o conferință de presă, reprezentantul administratorului judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza (foto) .
El a adăugat că în cursul acestui an vor ieși la pensie alte 36 de persoane, iar până pe 30 iunie vor fi disponibilizate alte 500 de persoane din cele opt Hidroserv-uri controlate de Hidroelectrica, care au în total 2.500 de angajați.
Borza a mai spus că Euroinsol a mai dispus diminuarea cu 50% a anumitor sporuri și prime, a diurnei, a valorii tichetelor de masă și a eliminat tichetele de carburant. Potrivit lui Borza, în urma diminuării acestor costuri Hidroelectrica va face economii anuale de 10 milioane euro.
Administratorul judiciar a anunțat, de asemenea, că toți directorii din Hidroelectrica au fost revocați din funcție, iar postul de director general urmează să fie ocupat în urma unui concurs.
Fostul director general al companiei, Ștefan Gheorghe, a preluat funcția de director adjunct.
Hidroelectrica este deținută de Ministerul Economiei și se află în insolvență din iunie anul trecut.