Genpact, BRD, BCR, Teamnet, Freescale, Ericsson, IBM, Michelin sau Google sunt doar câteva dintre cele 90 de companii care au scos la concurs 2.250 de joburi la începutul lunii aprilie în cadrul târgului de joburi “Angajatori de top”. La acest târg bianual participă, în medie, câte 10.000 – 15.000 de persoane.
“Recrutăm pentru 40 de poziții tehnice, atât pentru funcții junior, cât și pentru poziții mai specializate, cum ar fi cea de embedded software engineer. Candidații ideali sunt absolvenți ai Facultății de Automatică și Calculatoare, pentru că, de regulă, aceștia au și ceva experiență acumulată în facultate”, susține Adrian Lupulescu, Eastern Europe HR Manager al Freescale Semiconductor România, filiala unuia dintre cei mai mari producători mondiali de semiconductori.Candidații care participă, de obicei, la acest târg sunt interesați, în special, de joburile în domeniul bancar (26%) și de joburile în domeniul IT&C, arată un studiu al companiei de consultanță în resurse umane Catalyst Solutions, organizator al târgului, realizat pe un eșantion de 500 de participanți. În ceea ce privește motivele, 65% caută de fapt ofertele de joburi, în timp ce pe 30% îi atrage reputația companiilor participante. De asemenea, aproape unu din trei vizitatori la târg (27%) vor doar să prospecteze piața.
“Intenționăm ca anul acesta să ne extindem echipa cu cel puțin 35 de persoane, depășind astfel creșterea de anul trecut. Căutăm atât specialiști IT seniori, cât și tineri cu o experiență de 2-3 ani sau aflați la început de carieră. Căutam persoane cu profil tehnic, pentru a lucra pe proiecte de dezvoltare software (în special cu cunoștințe de Java, CĂĂ sau Oracle), de testare sau de suport tehnic hardware și software”, a spus Gheorghe Pasc, directorul general al furnizorului local de consultanță și servicii IT InCrys. Pentru toate posturile scoase la concurs de această companie este obligatorie cunoașterea limbii engleze, iar pentru unele dintre ele se cere și o a doua limbă straină, cum ar fi germana, franceza, italiana sau spaniola. Unul dintre cei mai activi angajatori din acest an rămâne și furnizorul de servicii de tip BPO (Business Process Outsourcing) Genpact, care, după ce a făcut anul trecut câteva sute de angajări și a ajuns la 1.500 de salariați în România, va face până la sfârșitul anului încă 200 de noi recrutări. De altfel, o mare parte dintre joburile scoase la concurs se adresează, în principal, candidaților cunoscători de limbi străine, precum germană, franceză, italiană, spaniolă, olandeză, cehă, slovacă, portugheză, rusă sau suedeză.
“Având în vedere că proiectele actuale sunt în continuă dezvoltare și avem deja noi proiecte pentru care trebuie să formăm echipe, estimăm că vom avea deschise în jur de 30 de poziții. Totodată, în următoarele luni ne așteptăm ca peste 100 de persoane să ni se alăture”, a spus Silvia Vochiță, HR specialist în cadrul firmei de call-center Callpoint.
Târgul “Angajatori de top”, aflat la cea de-a zecea ediție, se va desfășura în perioada 8-9 aprilie la Sala Palatului din Capitală.