Anul acesta, mai mult de 450 de copii din școlile din România vor studia opționalul de educație financiară după manualele concepute de Ligia Georgescu-Goloșoiu, șef serviciu în cadrul Direcției de Educație

Financiară a Băncii Naționale. În intervalul 2009-2011, manualul de educație financiară a fost folosit în cinci școli din București și Oradea, iar în 2012 ar urma să apără pe băncile altor 19 școli din țară.

“În urma prezentării proiectului în cadrul ședințelor cu părinții din mai multe școli din țară, în perioada martie-mai a acestui an, aproximativ 19 școli din București și alte șapte județe și-au exprimat interesul pentru acest proiect”, a explicat Ligia Goloșoiu, care este și doctor în economie.

Proiectul de introducere a unui manual de educație financiară în școlile primare a fost adus în atenția sistemului de învățământ de către aceasta încă din anul 2006 când a publicat primul manual.

Limbajul cărților prezentate la acel moment abunda însă în termeni complicați chiar și pentru absolvenți de facultăți care nu au urmat specializări în domeniul economic. Printre temenii incluși în manual se regăseau comisioanele bancare, dividendul, extrasul de cont, soldul, valoarea nominală sau achiziționearea de acțiuni de la o companie. În general, elevii de la liceele teoretice iau primul contact cu domeniul economic în clasa X-a, atunci când au în orar cursul de Educație Antreprenorială, pentru ca apoi în clasa XI-a să urmeze un alt curs de Economie Generală.

După o investiție de 6.200 de euro în acest poiect, Ligia Georgescu- Goloșoiu a decis extinderea programului de educație financiară. Pentru anul 2012 ea a spus că suma totală a investiției pe care trebuie să o suporte se ridică la aproximativ 13.000 de euro, cheltuială ce va fi suportată din drepturile de autor oferite de editură (în jur de 10%) și din veniturile proprii.

“Deși poate speram la un minim ajutor sau la o sponsorizare, acestea nu au venit, iar tot ceea ce ține de cheltuieli pentru lansarea și dezvoltarea proiectului a fost achitat din banii mei”, a adăugat economistul BNR.

La șase ani de de la scrierea primului manual de educație financiară, părinții, dar și învățătoarele care au avut deja un prim contact cu acestea cred că, cel puțin în prezent, grafica și modul de exprimare folosit de către scriitoare sunt mult mai bine înțelese de către cei mici.

“Pentru părinți, este bine să știe că nu mai trebuie să vină cu explicații suplimentare pentru lucruri pe care nici ei poate nu le înțeleg cu adevărat. Iar ceea ce au învățat copiii la acest opțional începe deja să se vadă chiar și acasă”, a explicat una dintre educatoarele care au integrat opționalul de educație financiară în programa școlară de anul acesta.

Până la sfârșitul anului școlar 2012- 2013, Ligia Georgescu- Goloșoiu plănuiește ca acest opțional să fie adoptat și la nivel național.

Subiecte #actiuni#Bursă