Petarda
Spre deliciul presei, care în toropeala de mijloc de Gustar nu prea avea subiecte de senzație, a apărut o sesizare adresată, prin e-mail, Academiei Române de un oengeu autohton care, în antetul celor două pagini ale documentului, își pune pe primul rând titulatura engleză (The Centre for Monitoring and Combating Anti-Semitism in Romania, abreviat MCA) și abia pe rândul al doilea pe cea românească (Centrul pentru Monitorizarea si (sic!) Combaterea AntiSemitismului (sic!); din titulatura românească numele țării noastre lipsește…). În sfârșit, cel de-al treilea rând al antetului cuprinde ceea ce, iarăși în engleză, ar trebui să constituie lozinca mobilizatoare a forțelor MCA (All that is necessary for the triumph of evil is that good men do nothing, cuvinte care, nefiind puse între ghilimele, sugerează că ar aparține Centrului, când, de fapt, sunt ale conservatorului englez Edmund Burke, nemenționat de pirații intelectuali de la MCA; echivalarea românească a citatului din Burke, izgonită în subsolul paginii, se face prin siluitul “Tot ce este necesar pentru ca raul (sic!) sa (sic!) triumfe sunt oameni buni care nu fac nimic”). Tot în subsol, sub datele de contact (oferite în engleză), este scris ceva cu semne, bănuim, ebraice, care nu pricepem ce caută într-o hârtie înaintată unei instituții românești (Art. 13 din Constituție stipulează că “În România, limba oficială este limba română”).
Ce pretinde, în esență, anti-antisemitul Centru? Constatând că în DEX 2009, după cuvântul-titlu jidan, sunt indicate registrul stilistic “familiar” și sinonimul “evreu”, Centrul se inflamează și, după aproape o pagină de etichete ideologice precum antisemitism, rasism, național-extremism, conspiraționism, însoțite de adjective care ne amintesc de limbajul politrucilor cincizeciști, precum abject, conspiraționist, distructiv, negativ, îmbuibat (cu sânge și durere), fascist, nazist, xenofob, solicită ca Academia Română să corecteze “imediat, fără întârziere și în mod permanent, definitia (sic!) rusinoasă (sic!) și josnică a cuvântului «JIDAN», care, așa cum este ea scrisa (sic!) in (sic!) DEX ediția 2009, contravine atât bunului simt (sic!) cât și legislației în vigoare”. Înțelegem noi greșit sau ne aflăm în fața unui ultimatum și a unei amenințări cu justiția? Apoi, cum se împacă un asemenea ton imperativ cu porumbelul cu o ramură de măslin în cioc, pe fundalul stelei lui David, care se vrea a fi logo-ul Centrului? Pacea se construiește, cumva, cu ultimatumuri și amenințări?
Primul lucru care sare în ochi în solicitarea Centrului este aspectul ei îngălat. Este inacceptabil să te adresezi forumului științific suprem al României:
– folosind o românească pe alocuri agramată – scriind, de pildă, “crează” când corect este “creează”, “sub ochii nostrii” când corect este “sub ochii noștri”, “Internetul… este infectată” când acordul corect este “Internetul… este infectat”;
– socotind facultativă folosirea diacriticelor românești – numele Capitalei României, de pildă, este “București”, nu “Bucuresti”;
– vorbind de “timpul alocat” în loc de “timpul acordat”, de parcă timpul ar intra într-un capitol bugetar;
– necenzurând delirul verbal – de exemplu, o exprimare logic fracturată precum “bunurile lor să fie jefuite, arse și distruse” nu ne lămurește dacă a) bunurile au fost jefuite spre a fi ulterior arse și distruse, ceea ce oricum ar fi tautologic, pentru că arderea este o formă de distrugere, ori dacă b) au fost mai întâi jefuite de ceea ce aveau de preț și apoi arse ORI distruse în alt fel, ori dacă c) au fost jefuite SAU arse SAU distruse în vreun alt fel;
– confundând paronime ale limbii române, ca în “(cuvânt) îmbuibat cu sânge și durere” (îmbibat înseamnă “impregnat”, iar îmbuibat înseamnă “ghiftuit”);
– lăsându-se purtați de elanul combativ, semnatarii sesizării, care avem bănuiala că nu gândesc în românește, ci traduc, stângaci-automat, ceea ce chibzuiesc în altă limbă, vorbesc despre internet ca platformă de mass-media, o bâlbâială pe care nu știm dacă să o interpretăm drept platformă media (care, în română, are un sens specializat, precum în “Intact Media Group reprezintă cea mai importantă platformă media din România”) ori drept platformă pentru (ca în, de pildă, “Google Android este cea mai utilizată platformă pentru smartphoneuri”); oricum, exprimarea “Internetul, cea mai dezvoltată și cuprinzătoare platformă de mass-media și de informare a generațiilor viitoare” din sesizarea-somație păcătuiește prin viziunea… discriminatorie, pentru că exclude de la informarea prin Internet generațiile prezente;
– nestăpânind mecanismele subtile, gramaticale și stilistice, de generare a unor enunțuri corecte și elegante în limba română, reprezentații MCA ajung să vorbească de-a dreptul caragialește. Spre edificare, să analizăm o lungă și total scăpată de sub control frază, al cărei început construit pe o confuzie ne face să ne îndoim de seriozitatea și capacitatea de analiză a semnatarilor: “DEX, Dicționarul limbii Române este…”. Ei bine, DEX nu este “Dicționarul Limbii Române”, ci Dicționarul explicativ al limbii române – oricum, fără majuscule, acestea fiind rezervate exclusiv abrevierii (Dicționarul limbii române, abreviat DLR, este dicționarul realizat de Academia Română între 1950 și 2010, în continuarea și completarea Dicționarului Academiei, din care un colectiv aflat sub coordonarea lui Sextil Pușcariu nu a apucat să scoată, între 1913 și 1949, decât cinci, impecabile!, volume). Iar fraza continuă pe măsura începutului: “… o lucrare de referință la care apelează formatorii de opinie, politicieni, educatori, procurori, jurnalisti șsic!ț, judecători și forțele de ordine ori de câte ori este necesară clarificarea unor termeni lingvistici, inclusiv a acelora cu impact asupra dreptului fiecărui om la demnitate…” – o înlănțuire halucinantă de vorbe care, dincolo de constatarea că autorii ei nu sunt în stare să se exprime coerent, necesită comentarii aplicate:
a) în enumerarea persoanelor care apelează la DEX se disting, conform semnatarilor sesizării-ultimatum, două categorii principale, exprimate prin substantive sau sintagme substantivale articulate (“formatorii de opinie” și “forțele de ordine”), ceilalți membri ai enumerării fiind de fapt detalieri (în apoziție) ale conceptului de formatori de opinie: politicieni, educatori, procurori, jurnaliști, judecători. Dacă s-ar fi obosit să consulte “Prefața” la prima ediție, din 1975, a DEX, vajnicii noștri combatanți ai antisemitismului ar fi aflat că Dicționarul se adresează “tuturor celor care, folosind în mod curent limba română, au nevoie de informații și lămuriri noi în legătură cu vocabularul românesc actual”; de ce limitează conducerea MCA publicul-țintă al DEX la “formatorii de opinie” și la “forțele de ordine” rămâne, pentru noi, o enigmă;
b) ce legătură au “forțele de ordine” cu DEX-ul iarăși rămâne, pentru noi, de neînțeles – doar dacă printre “forțele de ordine” nu plasăm cumva însuși Centrul emanator al sesizării-ultimatum, care și-ar dori, poate, să instaureze, cu mijloace specifice acestor forțe buna rânduială în folosirea limbii române și în alcătuirea operelor lexicografice ale acesteia;
c) cât despre “clarificarea unor termeni lingvistici” iarăși nu pricepem ce caută în context, terminologia lingvistică neavând nimic a face nici cu (anti)semitismul, nici cu formatorii de opinie, nici, cu atât mai puțin, cu forțele de ordine (termen lingvistic înseamnă “termen folosit în lingvistică”, adică în știința limbii, și, nu, așa cum presupun semnatarii sesizării, “*cuvânt al limbii române”).
Gângava sesizare-ultimatum emanată de anti-antisemitul Centru s-a bucurat de o atenție nemeritată, iar vina pentru aceasta este exclusiv a presei noastre imature și superficiale care, mușcând cu inconștiență din momeala întinsă de MCA, a dat apă la moară unui subiect fals, titrând senzaționalist: “Evreii cer schimbarea cuvântului «jidan» din DEX” (Libertatea), “Academia Română e somată să scoată «jidan» din dicționar” (Ziua veche), “Evreii cer Academiei Române schimbarea definiției cuvântului «jidan» din DEX” (Jurnalul național, care se pare că a fost declanșatorul reacției în lanț) etc. etc.
Analiza revendicărilor
Să vedem, calm, dacă ceea ce semnalează și solicită vajnicii monitori și combatanți ai antisemitismului, atât de vigilenți încât au aflat abia după doi ani, în 2011, că în ediția din 2009 a DEX cuvântul jidan este definit într-un mod pe care îl socotesc inadecvat, este sau nu întemeiat.
Chiar dacă vehemenții semnatari ai sesizării neagă această evidență, jidan și evreu sunt, în limba română, sinonime, la fel cum sunt în franceză juif și hébreu, în engleză jew și hebrew, în spaniolă judío și hebreo, în italiană giudeo și ebreo etc. În toate aceste limbi, cel puțin unul dintre termenii lanțului sinonimic (care este mai lung decât am indicat noi aici) poate avea conotații negative. Or, conotațiile, adică toate elementele care se adaugă sensului denotativ al unui cuvânt (descrierea a ceea ce cuvântul denumește) nu pot fi cuprinse în dicționare, care se mulțumesc să indice, de obicei într-o paranteză care precedă definiția, marca de uzaj (faptul că un cuvânt este literar, popular, familiar, argotic, vulgar, peiorativ, eufemistic, învechit, regional etc.).
Din cele de mai sus sperăm că s-a desprins cu claritate deosebirea dintre definiția unui cuvânt (strict denotativă) și indicațiile de registru stilistic, care nu fac parte din definiție și care sunt, fatalmente, parțiale, pentru că nu pot surprinde varietatea practic infinită a situațiilor de comunicare și a conotațiilor. Sensul complet al unui cuvânt este dat mai ales de context. Iată de ce pretenția MCA ca Academia “să schimbe definiția” din DEX a cuvântului jidan este nu numai prost formulată (pentru că nu definiția i-a supărat pe căutătorii, cu lumânarea, de antisemitism, ci indicarea mărcii de uzaj, care, cum am arătat, nu face parte din definiție, este o simplă informație suplimentară, exterioară denotației), ci și grav limitativă, pentru că vrea să lipească de jidan eticheta de cuvânt antisemit, iar de evreu eticheta de termen neutru – ambele, etichete mincinoase, pentru că jidan nu este folosit numai de antisemiți, iar evreu este folosit și în contexte care țin de antisemitism. Nu cuvintele sunt antisemite, ci ideile pe care le exprimă, iar lucrul acesta par a-l ignora agitatorii de la MCA.
Să mergem la câteva dicționare românești de referință, să vedem cum este definit jidan:
– În Dicționarul universal al limbei române al lui Lazăr Șăineanu (lingvist de origine evreiască), cu prima ediție în 1896 și a opta în 1938, jidan este definit, sec și descriptivist, “alt nume dat evreului”, iar jidov este echivalat, la fel de sec, cu “jidan”; să nu fi simțit marele lingvist conotațiile uneori negative ale termenului…? Nu avea cum să nu le cunoască, numai că le va fi socotit neesențiale;
– În Dicționarul Academiei (vol. J-L, 1937), realizat sub conducerea lui Sextil Pușcariu, definiția este amestecată cu indicația de uzaj: “Nume popular (adesea cu înțeles disprețuitor) dat Evreilor”, iar adverbul adesea introduce o salutară și ponderatoare nuanță;
– Prima ediție a DEX, din 1975, indicând statutul popular și peiorativ al lui jidan, fără nici o nuanțare, comite, evident, o exagerare – jidan nu este, cum am mai spus și cum vom mai repeta, întotdeauna disprețuitor;
– În sfârșit, DEX 2009, închizând cercul deschis de Lazăr Șăineanu, indică doar uzul familiar, nemaisocotind cuvântul “peiorativ” – o exagerare la fel de mare ca și aceea de a-l socoti întotdeauna peiorativ. Să mai notăm, în sfârșit, că modificarea indicației de registru, din popular în familiar, subliniază o tendință generală a limbilor în epoca aceasta de comunicare în masă, de ștergere a diferenței dintre “popular” și “literar” sau “cult” în favoarea aceleia dintre “familiar” și “oficial”. Un jurnalist, de pildă, poate folosi în discuțiile cu colegii ori cu șefii de redacție cuvântul jidan, fie cu, fie fără conotații negative, dar în materialele “oficiale”, publicabile, îl va alege doar pe evreu.