Compania rusească TISE, cu activități în domeniul energetic, este interesată de achiziția pachetului majoritar pe care statul român îl va vinde anul viitor din combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea.

“În cadrul discuțiilor, reprezentanții TISE și-au arătat disponibilitatea de a cumpăra combinatul Oltchim și de a continua investițiile în vederea retehnologizării. Ministrul Ion Ariton le-a prezentat calendarul de privatizare a companiei Oltchim care prevede finalizarea procesului în 30 aprilie 2012 și a invitat compania rusă să participe la licitația ce va fi organizată”, arată reprezentanții Ministerului Economiei.

Privatizarea Oltchim este cerută de Fondul Monetar Internațional. Acționarul majoritar al Oltchim este Ministerul Economiei, cu o participație de 54,8%.