Presedintele Partidului Democrat Petre Roman a anuntat oficial, in cadrul unei emisiunii difuzate de PRO TV la sfarsitul saptamanii trecute, ca va candida la Presedintia Romaniei.
Pana acum, singurii sai contracandidati declarati sunt Ion Iliescu, reprezentantul PDSR, si Theodor Melescanu, din partea Aliantei pentru Romania. Roman mai declarase ca va participa la cursa pentru Cotroceni si in urma cu aproximativ un an si jumatate, in timpul unei intruniri a partidului din Transilvania.
Dupa ce Emil Constantinescu a anuntat ca nu mai doreste sa participe la alegerile prezidentiale, Partidul Democrat fost singura formatiune care nu a dorit sa faca nici o alianta preelectorala, democratii anuntand ca vor sa mizeze pe cartea lui Petre Roman. Victoria candidatului PD Traian Basescu la Primaria Capitalei a incurajat partidul sa mearga singuri la alegeri mizand si pe capitalul obtinut de Roman ca ministru de Externe. De altfel, analistii politici au prevazut ca o parte din procentele sefului statului se vor putea indrepta spre candidatul PD.
Potrivit ultimului sondaj realizat de CURS, Roman, sustinut de o alianta CDR-PNL-PD-ApR, ar putea intruni 10%, in conditiile in care Emil Constantinescu avea 12%, iar 45% dintre cei intervievati nu exprimasera nici o opinie.
Roman a candidat pentru alegerile prezidentiale si in 1992 si in 1996. Dupa ce partidul sau a intrat la guvernare alaturi de coalitia CDR-UDMR, sub formula Uniunii Social-Democrate (USD), alaturi de PSDR, el a fost numit presedinte al Senatului.