Petre Roman se desparte de trecut scriind

Petre Roman este un om de stanga. El nu impune cuiva anume aceasa directie politica, dar se simte obligat sa o indice chiar si in treacat. Pentru ca, observa el, Romania de dupa 1989 sufera de o iluzie majora: crede ca urmareste in mod coerent o tinta, dar mersul ii este impleticit asemeni celui al unui betiv. Nu a existat dupa 1989 o ordine a deciziilor politice – nici la stanga si nici la dreapta – si poate nici o dorinta ca aceasta sa existe. “Oare romanii vor sa fie condusa tara intr-o directie anume?”, se intreaba Roman intr-una dintre cartile sale, “Intre dezordine si reforma”.
Editura Fundatia PRO a tiparit recent doua volume semnate de Petre Roman. Primul este o editie adaugita a “Libertatii ca datorie” – care cuprinde mai multe capitole inedite (un schimb de scrisori cu filosoful Petru Cretia, un text despre tatal autorului Valter Roman si relatia sa cu revolutia din Ungaria). Cel de-al doilea volum l-am amintit deja, este vorba despre “Intre dezordine si reforma. Note politice din timpul guvernarii 1997-2000”. – o selectie de insemnari ale autorului scrise in acea perioada si regandite si reanalizate in 2006.
Despre Petre Roman stim multe lucruri, dar am si uitat unele. Este greu sa uiti bancurile cu Roman si fetele de la Apaca. Dar ar fi intr-un fel nedrept sa uiti ca a fost primul care si-a pus o intrebare dificila, intr-o vreme in care Romania se afla intr-un moment de cumpana: “Taiem coada cainelui dintr-o data sau o taiem pe bucati?”. Cu alte cuvinte: facem reforma repede sau o lalaim cine stie cata vreme? Se intampla chiar in zorii noii ere in care intra Romania, iar ce s-a intamplat de atunci stim deja. Aceasta indecizie este disecata de Roman – om cu vederi de stanga si adept al terapiei de soc! – in notele sale. De unde vine ea, de unde porneste aceasta incapacitate de a indica o directie oarecare?
Petre Roman ni-l aduce la un moment dat in memorie pe Jurgen Habermas atunci cand isi explica lucrurile. Revolutiile din Europa de Est, spune filosoful german, spre deosebire de oricare alte revolutii au aratat o lipsa majora de idei. Revolutia franceza a avut tel si solgan si a prins chip dintr-un efort intelectual major. La fel revolutia burgheza din Anglia. Nu s-a intamplat si cu revolutile din Est si, in mod particular, nu s-a intamplat in Romania. Cu prea putine idei despre cum ar trebui ordonat viitorul, teme si intrebari majore precum sanatatea, pensiile, reforma fiscala in Romania nu si-au gasit un raspuns adecvat.
Roman nu acuza direct si nu recuza. In “Note..”, de pilda, el alatura observatiilor sale dintre 1997-2000 reflectiile de astazi. Uneori poate subiectiv (de pilda spune ca, la alcatuirea guvernului in 1996 PD, partid pe care il conducea, era singurul care avea un program de guvernare complet) primul premier al Romaniei postdecembriste incearca sa explice in cele doua carti tiparite la Fundatia PRO momentele tulburi care ne-au insotit in toti acesti ani. Ce pare ca vrea el este nu reinventarea trecutului, ci a viitorului.