Utilizatorii Facebook se conectează din ce în ce mai mult la rețeaua socială folosind telefonul mobil, iar acest trend se manifestă și în România unde aproximativ un milion de utilizatori accesează Facebook de pe un asemenea dispozitiv, a declarat Alessandro Petrilli, CEEMEA Client Partner, Global Marketing Solutions la Facebook în cadrul conferinței Ronewmedia de la București.
Aproximativ patru milioane de utilizatori din România accesează zilnic rețeaua socială, potrivit datelor prezentate de Petrilli.
Reprezentantul Facebook a susținut că rețeaua socială le poate aduce companiilor creșteri ale vânzărilor pentru că le permite să țintească exact utilizatorii de care au nevoie. ”Noi vă ofrim audiența, ceea ce trebuie să faceți este să vă conectați la ea. Noi știm cine sunt utilizatorii. Eu de exemplu nu sunt pe Facebook utilizatorul floare-nu-știu-cum, ci îmi spun numele, spun cine sunt, ce prieteni am, cre este familia mea, ce colegi am ,ce îmi place să fac”.
Mesaj către firme: Nu fiți plictisitori pe Facebook
Companiile nu trebuie să uite nicio clipă că utilizatorii intră pe Facebook pentru distracție și atunci conținutul postat pe rețeaua socială nu trebuie să fie plictisitor, a spus Petrilli. ”Companiile uită adesea că trebuie să pună pe pagina de Facebook lucruri pe care utilizatorii să dea click, nu doar informații despre companie. Trebuie să ne conectăm la audiență. Spre exemplu, nu păstrațiacelași cover photo mai mult de două-trei zile. Nu postați de 20 de ori pe zi – riscați să vă plictisiți audiența. La fiecare post ar trebui să aveți o poză. Noi toți vrem să vedem ceva înainte de a începe să citim ceva. Adăugați de fiecare dată o fotografie”.