Petrolului s-ar putea ieftini cu circa zece dolari pe baril, in a doua jumatate a anului, reprezentand o scadere de aproape 30% , dupa incheierea unui eventual razboi impotriva Irakului, au apreciat o serie de analisti, citati de Reuters. Mai multi analisti si consilieri pe probleme energetice au apreciat ca pretul petrolului va cobori, in semestrul al doilea al anului, de la 32 de dolari pe baril la 22,46 dolari pe baril. Pretul mediu estimat pentru primele sase luni din 2003 este de 27,53 de dolari pe baril. In luna ianuarie, analistii si-au revizuit in crestere estimarile privind cotatia barilului de petrol, cu mai mult de sase procente fata de pretul preconizat initial, in contextul in care rezervele americane de petrol au scazut pana la cele mai mici nivele din ultimii 27 de ani. In ultima perioada, petrolul a inregistrat o ascensiune semnificativa, atingand cele mai mari cotatii din ultimii doi ani. Principalii factori care au determinat aceasta evolutie sunt greva nationala din Venezuela, al cincilea exportator de titei din lume, si discutiile privind declansarea unui eventual conflict militar in Orientul Mijlociu, care asigura aproape o treime din necesarul mondial de petrol. Previziunile mentionate au la baza ipoteza unui razboi scurt in Irak, care s-ar putea derula in urmatoarele luni. Mediafax