Prețul petrolului a scăzut miercuri, după ce anunțul săptămânal privind stocurile de combustibili din SUA a arătat o creștere neașteptată a inventarului, scrie Reuters.
Barilul de petrol Brent, de referință pentru
piața londoneză, s-a ieftinit cu 1,22 dolari, la 121,23
dolari.
Cotația petrolului destinat pieței americane a
coborât cu 1,67 dolari, la 109,38 dolari pe baril.
Stocurile de petrol din SUA au crescut cu 3,42 milioane de barili, potrivit datelor săptămânale publicate miercuri de Departamentul pentru Energie.
În cazul benzinei, stocurile s-au redus pentru a 11-a săptămână consecutiv, cu 1,05 milioane de barili, și au ajuns la cel mai redus nivel din iunie 2009.