Printre proiectele finanțate în acest an se numără forarea sondelor de dezvoltare, redezvoltarea zăcămintelor, activități de reparații capitale și blocul offshore Neptun Deep, operat împreună cu ExxonMobil.
În ceea ce privește parteneriatele cu ExxonMobil, Petrom notează, în raportul financiar pentru 2013, că pentru Neptun Deep estimează reluarea campaniei de foraj de explorare la jumătatea anului 2014, iar pentru Midia va efectua interpretarea datelor seismice.
Petrom va urmări și oportunitățile de dezvoltare prin achiziții de perimetre de explorare în Marea Neagră, astfel că va continua negocierile privind acordul de împărțire a producției pentru perimetrul Skifska din Ucraina.
Investițiile efectuate anul trecut de Petrom au crescut la 5,3 miliarde lei, de la 4,93 miliarde lei în 2012, ca urmare a creșterii sumelor alocate explorării și producției, contrabalansată de nivelul mai scăzut în sectoarele gaze-energie și rafinare-marketing.
“Investițiile în E&P (4.401 mil lei) au reprezentat 83% din valoarea totală înregistrată în 2013, fiind cu 17% peste nivelul din 2012. Aceste investiții au fost direcționate către forajul sondelor de
dezvoltare, proiecte integrate de redezvoltare a zăcămintelor, lucrări de reparații capitale și operațiuni de adâncime, instalații de suprafață, precum și pentru proiectul Totea Deep. Investițiile realizate în G&E în 2013 (18 mil lei) au fost semnificativ mai mici comparativ cu 2012, întrucât centrala electrică de la Brazi a început operațiunile comerciale în august 2012″, arată Petrom, în raport.
Investițiile în Rafinare&Marketing (827 milioane lei) au reprezentat 16% din total și au fost direcționate în special către programul de modernizare a rafinăriei Petrobrazi, incluzând modernizarea instalației de desulfurare a gazelor și recuperarea sulfului, respectiv a instalației de conversie în vid a motorinei.
Pentru segmentul “Sediu și altele”, Petrom a alocat 57 milioane lei, cu precădere pentru proiecte IT.
Petrom a înregistrat anul trecut un profit record de 4,82 miliarde lei (1,091 miliarde euro), cu 22% peste cel din 2012, însă vânzările au scăzut cu 8%, la 24,18 miliarde lei (5,47 miliarde euro), în principal din cauza vânzărilor mai mici de țitei și produse petroliere, deși vânzările de energie electrică au crescut.
În anul 2012, grupul a consemnat vânzări record, de 26,258 miliarde lei și un profit net de 3,946 miliarde lei.
Vânzările consolidate au scăzut cu 8% anul trecut comparativ cu 2012, la 24,185 miliarde lei, în principal din cauza vânzărilor mai mici de țiței și produse petroliere, care au contrabalansat vânzările crescute de energie electrică. Vânzările din segmentul Rafinare și Marketing au reprezentat 79% din totalul vânzărilor consolidate, cele din Gaze și Energie au reprezentat 16%, iar cele din Explorare și Producție au fost aproximativ 5%, se arată în raportul grupului.
“În 2013, România a înregistrat o creștere economică mai mare decât anticipat, însă consumul a rămas scăzut, iar povara fiscală a continuat să crească. În pofida cererii scăzute din sectorul de gaze și electricitate, a contracției marjelor de rafinare și prețurilor la electricitate, Petrom a înregistrat o performanță financiară solidă, datorită inițiativelor de excelență operațională și de control strict al costurilor, precum și datorită mediului favorabil al prețului la țiței. În activitatea operatională, am crescut cu succes producția de hidrocarburi din România, compensând declinul natural, și ne-am angajat în parteneriate ce vizează deblocarea potențialului onshore. În Marea Neagră, am continuat activitățile de explorare prin finalizarea achiziției de seismică 3D și am făcut pregătirile pentru reluarea campaniei de explorare la jumătatea anului 2014”, a declarat, în raport, directorul general al OMV Petrom, Mariana Gheorghe.
Ea a menționat că din momentul privatizării, Petrom a asigurat dezvoltarea companiei și viitorul producției de hidrocarburi, prin reinvestirea a aproximativ 85% din profiturile operaționale, respectiv 10 miliarde euro cumulat.