Actiunile Petrom au mai castigat peste 4%, urcand pana la un nou maxim istoric de 4.800 lei/actiune. Practic, toate actiunile celor mai mari companii de pe piata au inregistrat aprecieri, cu exceptia titlurilor Petromidia, care au pierdut 4%.



Volatilitatea ridicata a actiunilor Rompetrol Rafinare (Petromidia), in conditiile in care luni cursul titlurilor urcase cu peste 5%, pentru ca ieri, cotatia sa piarda cea mai mare parte a cresterii anterioare, este posibil sa se datoreze, spun brokerii, si investitorilor care vand pentru a intra pe SIF-uri. “Este greu de spus ce se intampla pe aceste actiuni. Depinde de interese. Este posibil ca unii investitori sa-si marcheze profitul, pentru a intra pe SIF -uri, tinand cont si de faptul ca se apropie datele de referinta pentru acestea”, a comentat Nicolae Rusu, presedintele societatii de brokeraj SSIF Orizont Vest. Actiunile Petromidia au urcat foarte repede dupa deschidere pana la 1.240 lei/actiune, cu peste 3% fata de cotatia de la finele sedintei precedente, dar imediat dupa aceea, cursul a intrat pe un trend descendent, inchizand la 1.150 lei/actiune. Aceste actiuni au fost cele mai tranzactionate de pe piata, cu un rulaj de peste 70,2 mld. lei (1,9 mil. euro).



Cresterea actiunilor Petrom este considerata de brokeri a se datora mai ales increderii investitorilor la potentialul de crestere al companiei pe viitor. “Toata lumea se asteapta la imbunatatirea rezultatelor companiei o data cu preluarea de OMV”, a spus Rusu. Actiunile Petrom au facut obiectul unor tranzactii de 20,2 mld. lei (0,5 mil. euro), intre care si o tranzactie speciala de 5,9 mld. lei (0,1 mil. euro), derulata la 4.600 lei/actiune. Toti cei trei indici bursieri au crescut ieri, atingand si noi maxime istorice. De la inceputul anului, BET si BET-C au castigat peste 40%, in timp ce BET-I a urcat cu peste 83%.



“E foarte greu de spus ce se va intampla in continuare, tinand cont de preturile la care s-a ajuns si de cresterile puternice din acest an. Pana la urma, totul depinde de aspectul psihologic. Daca investitorii au asteptari optimiste privind piata si companiile listate, vor cumpara si preturile vor creste. Daca nu au astfel de asteptari, atunci, normal, piata nu va creste”, a precizat Grigore Chis, director de tranzactionare la SSIF Broker.



Actiunile SIF au urcat in medie cu 2,5%, cea mai mare crestere intre acestea avand Banat-Crisana, cu un plus de 4%. Cu aceste titluri s-au realizat tranzactii de 19,3 mld. lei (0,5 mil. euro). Brokerii nu cred ca aprecierea actiunilor SIF este strict legata de chestiunea referitoare la ridicarea pragului de detinere. “Aceasta chestiune cu pragul de detinere este o falsa problema. Evolutia SIF-urilor in continuare va depinde si de rezultatele pe care le vor raporta in cursul anului. Se cumpara SIF-uri in functie de anumiti indicatori. Daca sunt scumpe, sunt asa si cu pragul de 0,1% si cu cel de 1%. Iar daca merita sa fie cumparate raportat la rezultatele lor, situatia nu se schimba datorita pragului. Cei care au dorit neaparat sa dobandeasca pozitii la SIF-uri au gasit modalitati sa faca acest lucru si in conditiile pragului de 0,1%. Bineinteles, daca se ridica efectiv acel prag, o astfel de masura este posibil sa determine cresteri pe termen scurt, pe fond speculativ”, a spus Chis.



Mai vine o serie de obligatiuni de la Bacau



Incepand de joi, va incepe tranzactionarea pe Bursa a unei noi emisiuni de obligatiuni emise de municipiul Bacau. Valoarea nominala a unei obligatiuni este de un milion de lei, emisiunea totala ridicandu-se la 89,5 miliarde de lei (2,4 mil. euro). Imprumutul va ajunge la maturitate in 2008, pe 15 septembrie.



Piata RASDAQ



Cele mai tranzactionate titluri pe bursa electronica RASDAQ au fost din nou actiunile producatorului de medicamente Biofarm, care au realizat un rulaj total de 6,3 mld. lei (176.000 de euro).



S-au realizat 59 de tranzactii cu titluri Biofarm, prin care s-au transferat 1,17 milioane de actiuni, reprezentand 0,5% din capitalul social al societatii. Pretul mediu de tranzactionare a fost de 5.392 lei/actiune. Desi a coincis cu pretul minim de tranzactionare, cotatia de inchidere de 5.300 lei/actiune marcheaza o apreciere cu 2,37% comparativ cu sedinta precedenta.



Structura actionariatului societatii a suferit modificari importante in ultima luna. Robert Ferran, presedintele consiliului de administratie al Biofarm, a vandut o parte semnificativa din actiunile detinute la aceasta societate, participatia sa reducandu-se de la 49,9% la putin peste 10%. Potrivit celei mai recente raportari, printre actionarii semnificativi se numara SIF Oltenia cu 10,2% din actiuni si firmele americane Health Science Group si Saphiro Bancorp, care detin 24,3%, respectiv 10% din titluri.



La categoria I, actiunile Braiconf Braila au revenit pe primul loc in topul celor mai tranzactionate titluri, cu un numar de 66 de tranzactii, care au insumat 3,7 miliarde de lei (103.230 de euro). Pretul mediu de tranzactionare a fost de 90.337 lei/actiune, iar cursul de inchidere a coincis cu pretul minim de 86.500 lei/actiune, inregistrandu-se o depreciere cu 6,5% in comparatie cu sedinta anterioara.



Si titlurile Socep Constanta au continuat sa atraga interesul investitorilor, fiind implicate in 67 de tranzactii.



Pretul de tranzactionare a oscilat intre nivelul minim de 4.310 lei/actiune si cel maxim de 4.530 lei/actiune. In aceste conditii, operatorul portuar a realizat un rulaj de peste 2,8 miliarde de lei (78.500 de euro). Cursul de inchidere a fost de 4.450 lei/actiune, in scadere cu 1,11% fata de sedinta de luni.



Tot ieri a fost inregistrata si o tranzactie speciala in care au fost implicate titlurile societatii Viromet Victoria. In urma acestei tranzactii s-au transferat 133.012 actiuni, reprezentand 1,26% din capitalul social al producatorului de mase plastice brasovean. Pretul platit de cumparator a fost de 16.900 lei/actiune, cu 25% sub cotatia de inchidere de luni, iar valoarea totala a pachetului achizitionat s-a ridicat la 2,25 miliarde de lei (62.700 euro). Conform ultimei raportari, principalii actionari ai societatii brasovene sunt Interagro, cu 80,16% din actiuni, si SIF Transilvania, care detine 9,6% din actiuni.
catalin.ciocan@zf.ro