SNP Petrom mizeaza pe valorificarea portofoliului sau de gaze pentru cresterea valorii companiei si imbunatatirii profitului, in contextul liberalizarii acestei piete, afirma Gheorghe Constantinescu, directorul general al companiei. Valoarea actiunilor Petrom trebuie sa reflecte valoarea companiei, care a crescut in 2003 fata de 2002, iar trendul este de crestere si in acest an, pe fondul investitiilor realizate si a cresterii activelor, mai afirma Constantinescu.



“Ca strategie, ne-am propus in acest an o imbunatatire a balantei din punct de vedere al cash flow -ului si deci, al lichiditatii. Vrem sa sustinem aceasta prin vanzarea de gaze, pe piata libera unde Petrom este un jucator activ, dar si pentru consumatorii captivi, prin export de produse petroliere si petrochimice si vanzare prin reteaua de distributie”, explica seful Petrom. El adauga ca Petrom va valorifica oportunitatile create ca urmare a liberalizarii pietei de gaze, in paralel cu cresterea productiei de gaze.



Petrom, cu o productie anuala de circa 6 miliarde metri cubi de gaze, ar putea depasi in urmatorii trei ani productia Romgaz Medias, cel mai mare producator de gaze din Europa Centrala si de Est, potrivit unui studiu efectuat de catre Agentia Nationala pentru Resurse Minerale (ANRM). Piata interna de gaze urmeaza sa se deschida in perioada urmatoare de la 30% la 40%, o deschidere completa fiind prevazuta pentru 2007, cand Romania ar putea adera la piata unica europeana.



Cresterea pretului la gaze pentru consumatorii captivi (cei din sectorul reglementat care cumpara la un pret unic stabilit de Autoritatea de reglementare in domeniul gazelor) trage dupa sine cresterea si a pretului pentru consumatorii liberi, Romania fiind in situatia alinierii acestor preturi la nivelul celor din statele europene, unde nivelul mediu este in jur de 180 – 200 euro/ 1.000 metri cubi.



Petrom isi poate atinge astfel obiectivul prin cresterea productiei proprii de gaze si renuntarea la importuri, coroborate cu cresterea pretului la gaze.



“Pentru companie, profitul este important, dar realizarea investitiilor este si mai importanta. Cheltuielile facute cu investitiile apasa asupra profitului, iar in 2003 valoarea acestuia a fost afectata mai ales de importurile de gaze”, explica Gheorghe Constantinescu. In 2003, valoarea importurilor de gaze a depasit 30 mil. euro.



Pentru 2004, compania intentioneaza sa investeasca 18.000 mld. lei (circa 440 mil. euro) in activitatile productive din sfera productiei de gaze si de titei, activitatilor petrochimice si de rafinare.



Pentru operatiunile de productie din Kazahstan, Petrom va contracta pana la jumatatea anului un credit pe termen lung in valoare de circa 50 mil. euro de la Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD).



Conducerea Petrom intentioneaza sa nu afecteze gradul actual de indatorare al companiei, volumul de credite contractate fiind la un nivel de peste 300 mil. euro, potrivit ultimelor informatii disponibile.



In 2003, politica de reducere a importurilor de titei pentru rafinarii (Petrobrazi si Arpechim fiind oprite anul trecut pentru revizii) si de crestere a exporturilor a dat roade: diferenta de valoare dintre exporturi si importuri a fost de 345 mil. $, cea mai mare din ultimii patru ani. Exporturile au crescut cu circa 20% fata de 2002, iar importurile au fost putin mai mici. “In 2004, nu putem miza pe aceeasi situatie. Mergand cu rafinariile in plin, va trebui sa importam mai mult, dar vom incerca sa crestem si exporturile”, precizeaza Constantinescu. Volumul creantelor totale a scazut in perioada ianuarie – decembrie 2003 de la 16.307 mld. lei la 13.000 mld. lei, sustine conducerea Petrom.



“Rezultatele financiare finale ale Petrom inca nu sunt disponibile. Dupa ce vom avea o situatie clara, vom putem lua in discutie si oportunitatea acordarii de dividende sau nu (n.r. – din profitul aferent pe 2003). Anul trecut, nu s-au acordat dividende pentru ca trecerea pe standardele internationale de contabilitate a ras din profitul Petrom”, a mai spus Constantinescu.



Potrivit bugetului aprobat in decembrie 2003, Petrom mizeaza pentru anul trecut pe un profit brut de 3.016 mld. lei (peste 80 mil. euro) la o cifra de afaceri de 72.476 mld. lei (1,92 mld. euro). Pentru acest an, este bugetata o cifra de afaceri de 80.404 mld. lei (1,96 mld. euro la un curs de 41.000 lei/euro) si un profit brut de 3.298 mld. lei (80,4 mil. euro). Pe bursa, capitalizarea Petrom este de 1,36 mld. euro, la un pret de 1.450 lei/actiune. Petrom, detinuta de stat in proportie de 93%, este in curs de privatizare, fiind asteptate oferte finale pentru 51% din actiuni din partea a sapte companii – Occidental (SUA), OMV (Austria), MOL (Ungaria), PKN Orlena (Polonia), Hellenic Petroleum (Grecia), Glencore (Elvetia) si Gazprom (Rusia).
adrian.mirsanu@zf.ro