Compania Petrom va majora de astazi pretul benzinelor comercializate in statiile proprii cu pana la 1.000 de lei/litru, urmand ca in cazul motorinei pretul sa urce cu 600 de lei/litru. “Actualizarea a fost determinata de variatia cotatiilor produselor petroliere”, spun reprezentantii companiei. Astfel, pretul unui litru de benzina ECO Premium va creste cu 900 de lei, ajungand la valoarea de 32.900. Benzina Euro Premium si cea Premium fara plumb vor costa cate 32.600 de lei /litru, fata de pretul actual de 31.600 de lei/litru. Motorina Super Euro Diesel va ajunge la 31.900 de lei/litru, fata de 31.300 de lei/litru, in prezent. Tot cu 600 de lei se va scumpi si motorina Euro Diesel, care va costa 31.200 de lei/litru. Pentru GPL auto (Autogaz) nu sunt prevazute modificari, acesta urmand sa fie comercializat in continuare la un pret de 18.200 lei/litru. Mediafax