Fostul director Petrom Service, Mihai Sorin, și cei despre care procurorii susțin că formau grupul infracțional organizat care a delapidat societatea – în prezent arestați preventiv pentru 29 de zile – au încasat, prin aproximativ 20 de firme în spatele cărora se aflau, bani pentru operațiuni fictive precum “pregătirea computerelor și imprimantelor pentru iarnă”, informează Mediafax.
În referatul conținând propunerea de arestare preventivă în cazul celor implicați procurorii DIICOT detaliază modul în care cei din presupusul grup infracțional organizat au reușit să delapideze societatea Petrom Service și să-și securizeze câștigul prin evitarea plății de taxe către stat.
Conform documentului, banii luați de la Petrom Service au mers, într-o primă fază, la una dintre firme, SC Card Vision Media. Contractul, încheiat la 1 iulie 2006, presupunea ca cea de-a doua să furnizeze pentru client servicii de întreținere, asistență de specialitate și mentenanță pentru echipamentele IT.
Prin acte adiționale, suma și obiectul contractului au fost modificate succesiv, crescând numărul de echipamente de întreținerea cărora ar fi trebuit să aibă grijă reprezentanții firmei Card Vision Media.
În 2 octombrie 2007, suma din contract a fost crescută din nou, Petrom Service fiind de acord să plătească în plus pentru service-ul IT aferent lunilor octombrie și noiembrie ale anului 2007.
“Pentru lunile octombrie și noiembrie 2007 se suplimentau activitățile de service cu o revizie generală și pregătire de iarnă a instalațiilor și echipamentelor ce fac obiectul contractului”, susțin procurorii, în referatul menit să susțină cererea de arestare preventivă a inculpaților din acest dosar, admisă de judecătorii Tribunalului București. Citiți mai multe pe www.mediafax.ro.