Peugeot a lansat ideea unui hibrid diesel-electric pentru prima dată în cadrul Salonului Auto de la Paris din 2006, sub forma conceptului E-Pure, care anunța viitorul 308 CC. Acum, la patru ani de la primul concept constructorul francez prezintă și primul hibrid diesel-electric de serie, sub forma unei versiuni a crossoverului 3008 Hybrid4. Acesta dispune de un diesel de 2,0 litri HDi de 137 CP care pune în mișcare roțile din față și unul electric de 37 CP pentru puntea spate. În total, sistemul propulsor dezvoltă 200 CP și un cuplu de 500 Nm și este cuplat la o cutie de viteze automată cu șase trepte. Consumul mediu anunțat este de 3,81 litri/100 km și emisii de 99 g/km de dioxid de carbon – adică tot at-t cât o Toyota Prius, dar care oferă performanțe dinamice net superioare.

Sistemul are patru moduri de rulare – Auto, ZEV – doar electric, 4WD și Sport.

La exterior diferența dintre un 3008 hibrid și unul normal constă în pozițiile cu LED și amplasarea unui eleron în partea din spate. La interior hibridul dispune de un display LCD pe care sunt afișate inclusiv informații legate de sistemul de propulsie.

Prețul hibridului va fi anunșat cel mai probabil în primăvara anului viitor când vor fi livrate și primele modele. Cel mai probabil în condițiile în care un Prius costă aproximativ 25.000 de euro, cel mai probabil și 3008 Hybrid va costa cel puțin 28-30.000 de euro.