Pianistul

Poate ar fi fost mai intelept ca Roman Polanski sa nu fi facut acest film. De ce? Pentru ca tainele e mai profitabil sa ramana invaluite in mister! O cariera intrega (Polanski va implini in august 70 de ani), cineastul universal de origine poloneza (desi s-a nascut la Paris) si-a extrapolat in fel si chip traumele copilariei, procedand la formidabile distorsionari generatoare de thriller-uri mai mult sau mai putin… comice. Fronda l-a insotit mereu pe acest artist nonconformist care a debutat ca actor la o varsta frageda si s-a impus ca regizor de la primele scurt-metraje. Printre care – nu intamplator – se numara si Cand ingerii cad (1959) a carui actiune e plasata in aceeasi perioada neagra din istoria Poloniei. Ani de zile a rezistat indemnurilor de a-si ecraniza propria existenta pe care el insusi si-a relatat-o intr-o carte intitulata pur si simplu “Roman” (1983). A refuzat si propunerea lui Spielberg de a realiza el Lista lui Schindler, tot un crampei de viata autentica, localizat in chiar ghetto-ul din Cracovia unde baietelul care era a trait tragedia Holocaustului, pierzandu-si mama. Cand insa, de curand, a citit memoriile pianistului Wladyslaw Szpilman, s-a hotarat sa se angajeze intr-o titanica operatiune de evocare in care experienta personala sa functioneze in plan secund.
Profesionisti din Franta, Polonia, Anglia si Germania au conlucrat la o pedanta reconstituire care demareaza cu secvente documentare din Varsovia anului 1939. O vreme, turbionul care cuprinde si familia protagonistului este punctat prin date stricte, inserate pe ecran o data cu ilustrarea mersului evenimentelor: bombardarea capitalei de catre Germania hitlerista; intrarea trupelor in oras; zidirea evreilor in ghetto; deportarea in lagarul de la Treblinka; munca fortata; insurectia repede innabusita pentru ca nici rezistenta poloneza, nici armata sovietica nu au sprijinit aceasta revolta; incendierea zonei stigmatizate devenita un oras fantoma. Pana aici, topica naratiunii are cadenta realitatii in desfasurare surprinzand detalii de psihoza individuala si colectiva (unii accepta fatalitatea, altii se indigneaza, unii nu concep aberatiile, altii cauta pur si simplu sa existe), focalizand aleatoriu amanunte ce se aglomereaza in proportie geometrica (interdictiile, obligativitatea de a purta steaua lui David, prima descindere si prima atrocitate, teama ce se insinueaza criminal, gloantele directionate in frunte, depozitarea de valize si sortarea lucrurilor de tot felul, bouvagoanele in care sunt inghesuiti  cei trimisi “la topit”, umilinta biciuirii si ingenunchierii in noroi etc.). Scenele se succed unele dupa altele, consemnand incredibile fapte consemnate de atatea si atatea filme. La un moment dat – ironie a destinului – mana unui colaborationist il extrage din randurile mortii pe tanarul pianist si-l face scapat. Acest brat al sortii – metamorfozat mereu si mereu in gesturi de omenie fel de fel – va continua sa vegheze asupra artistului unicat. Astfel a fost posibila supravietuirea eroului-martor (interpretat cu sensibilitate de Adrian Brody) pana la alt prag al unei simbolice concilieri intru iertare: ajuns o epava cu fata de Christ, protagonistul va avea parte si de ajutorul unui ofiter german ce-i ofera, pe langa paine si marmelada, o manta care e cat pe ce sa-i aduca moartea in clipa eliberarii.
Demn de retinut este raspunsul nazistului meloman si tata de familie care tine sa precizeze: “Lui Dumnezeu trebuie sa-i multumesti, nu mie. E voia lui ! Asa cel putin ar trebui sa gandim despre ceea ce se intampla.” Cred ca aceasta sibilinica reflectie salveaza filmul de la neasteptata inregimentare in categoria de terna cronica, insumand o repetabila cinematografiere a atrocitatilor din miezul secolului XX. Dorind sa se confeseze in mod mediat, imprevizibilul Polanski n-a izbutit mai mult de atat, tocmai de aceasta data cand acceptase sa ridice valul. Pe ultima parte a povestii, cineastul gliseaza intr-o dimensiune suprarealista care comprima timpul si speculeaza emotia continuta de nemuritoarea muzica a lui Chopin.
Morala careia i se datoreaza puzderia de premii dobandite de film ar fi una de necontestat: arta ramane singura salvare.

* The Pianist. Franta, Germania, Polonia 2002. Regia: Roman Polanski. Cu: Adrien Brody, Thomas Kretschmann, Frank Finlay, Maureen Lipman, Emilia Fox, Ed Stoppard, Julia Rayner, Jessica Kate Meyer. Distrbuit de Independenta Film.