În primele șase luni din 2011 vânzările de BCA au scăzut în volum cu aproximativ 5-6% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar în valoare piața s-a diminuat cu 10%, pe fondul ieftinirilor operate de producători, aflați într-o concurență acerbă, estimează Marius Dumitru Marin, CEO al grupului Macon.
“În această primă jumătate de an vânzările au fost afectate atât de nivelul prețurilor, însă și de calitatea produselor oferite. Piața a început să fie din ce în ce mai atentă la eficiența energetică a produselor de zidărie, conștientizând faptul că un produs de calitate, din acest punct de vedere, va aduce ulterior scăderi importante ale cheltuielilor cu energia termică”, a adăugat el.Unul dintre semnalele pozitive venite în prima parte a anului din zona investițiilor de profil a fost anunțul de construcție a unei noi fabrici Soceram, în zona Moldovei.
Producătorul de materiale de construcții din București a început în luna mai construcția fabricii la Roman, proiect care necesită o investiție de 20 milioane euro și va fi finalizat în vara anului viitor, a declarat Roxana Gheorghe, președintele Consiliului de Administrație al companiei.
Compania de cercetare InterBiz research & consulting arată că semnalul revenirii pe piața de profil va fi dat de reluarea proiectelor imobiliare, deciziile dezvoltatorilor fiind însă direct influențate de semnalele de pe piețele externe.
Potrivit InterBiz, livrările de BCA din primul semestru acoperă de obicei 30-40% din vânzările anuale, intervalul iulie-decembrie fiind așadar cel mai important pentru producători.
Compania de cercetare susține că la nivelul întregului an volumul vânzărilor ar putea scădea cu 2-3% într-un scenariu negativ, stagna sau ar putea chiar înregistra o creștere de 3-5%, într-o perspectivă optimistă. În 2010, piața s-a plasat la 140-150 mil. euro, în retail, iar volumul livrat s-a ridicat la peste două milioane de metri cubi, conform InterBiz.
Compania estimează că din punct de vedere valoric piața va termina anul în scădere față de 2010, în condițiile în care prețurile au scăzut deja cu 5-7%. Prima perioadă de promoții a avut loc în primăvară, iar a doua va avea loc în luna septembrie.
“Pentru 2010 estimăm că piața de BCA a fost de circa două milioane de metri cubi. Apreciem că partea a doua a anului 2011 va aduce o ușoară creștere a pieței de materiale de zidărie și implicit a pieței de BCA, față de aceeași perioadă a anului trecut. În acest fel considerăm că piața de BCA din 2011 va fi la un nivel similar celui de anul trecut”, a spus Marin.
Principalii producători locali sunt Celco, Elpreco, Macon, Prefab, Prefabricate Vest, Soceram, Somaco și Xella Ro.
Unul dintre semnalele pozitive venite în prima parte a anului din zona investițiilor de profil a fost anunțul de construcție a unei noi fabrici Soceram, în zona Moldovei, proiect care necesită o investiție de 20 mil. euro și va fi finalizat în vara anului viitor.