Piața auto locală a înregistrat o creștere de aproape 25% în
ianuarie față de perioada similară a anului trecut, la aproape
5.500 de autovehicule, potrivit statisticilor Asociației
Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA). Luna
ianuarie din acest an este astfel prima din ultimii trei ani în
care vânzările de mașini punctează o creștere, în condițiile în
care și programul de casare din 2010 a fost prelungit până la
finele lunii trecute.

“Piața din ianuarie a fost atipică, deoarece am avut programul
“Rabla” 2010. Din punctul nostru de vedere vânzările pieței totale
au fost sub estimările inițiale deoarece au mai rămas tichete
nefolosite”, a spus Fabrice Cambolive, administratorul unic al
Renault Nissan România, care mai deține și funcția de director
comercial al Dacia. Cambolive a subliniat faptul că ianuarie a
reprezentat și o lună a schimbărilor în contextul în care s-a
introdus o nouă taxă de poluare. Raportat la piața totală, cel mai
mare avans a fost înregistrat luna trecută de către vehiculele
comerciale, care au urcat cu peste 80%, în timp ce piața
autoturismelor a avansat cu 16% potrivit APIA. Bogdan Alecu

Subiecte #APIA#piata auto